Potrivit deciziei ÎICCJ, după mai bine de 16 ani, Primăria Capitalei trebuie să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de 115 milioane de euro, care reprezintă contravaloarea Parcului Bordei şi dobânzile aferente, iar Costică Constanda trebuie să restituie PMB terenul din Satul Francez.
- Se vor iniţia discuţii pentru executarea pe cale amiabilă, a anunţat PMB într-un comunicat.
„După cum ştiţi, ieri a fost pronunţată decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procesul cu omul de afaceri Costică Constanda. În anul 2003, adică acum mai bine de 16 ani, Primarul Traian Băsescu a retrocedat zona verde din Parcul Bordei, în suprafaţa de aproximativ 33.000 mp, în schimbul terenului de peste 28.000 de mp din Satul Francez, pentru care familiile Lincaru şi Tudor aduseseră certificate de moştenitor şi acte de proprietate, pentru a demonstra că le aparţinuseră.
Domnul Costanda a cumpărat drepturile litigioase de la cele două familii Lincaru şi Tudor. Precizez că alte rude ale celor două familii au fost despăgubite cu sume consistente în bani de către statul roman- ANRP, tot în perioada respectivă. În anul 2007, unii consilieri generali nu au fost de acord să se construiască un ansamblu imobiliar cu clădiri de 5 etaje în Parcul Bordei. Ca urmare, suntem nevoiţi acum să plătim peste 115 milioane de euro, dintre care: 69 milioane euro contravaloarea terenului respectiv din Satul Francez, restul reprezentând dobânzi aferente din 2010 şi până acum şi alte cheltuieli accesorii”, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, într-o şedinţă a Consiliului General
Potrivit edilului, suma de 115 milioane euro înseamnă 20% din bugetul pe un an al Municipiului Bucureşti.
Potrivit aceleiaşi decizii ale ICCJ, Constanda trebuie să restituie Municipiului Bucureşti un teren în Satul Francez în suprafaţă de 28.500 mp şi construcţiile edificate pe acesta.
„Având în vedere dificultăţile financiare cu care se confrunta în această perioadă Primăria Capitalei, vom iniţia discuţii cu Costică Costanda pentru executarea pe cale amiabilă a deciziei, în conformitate cu prevederile OUG 22/ 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Menţionăm însă că dl Costanda are obligaţia, potrivit deciziei, să înapoieze Municipalităţii terenul liber de sarcini. Încă de anul trecut, a fost consemnată suma de aproximativ 10 milioane euro într-un cont de cauţiune, pe care probabil Costanda îl va executa în perioada imediat următoare. De asemenea, se vor analiza care sunt cele mai bune modalităţi pentru a recupera prejudiciul”, a mai spus Gabriela Firea.
Istoricul cazului
În luna septembrie a anului 2003, Primarul General, Traian Băsescu a semnat două decizii prin care i-a împroprietărit pe Lincaru Eugen şi Tudor Dumitru cu un teren-zona verde, cunoscut ulterior că Parcul Bordei, în schimbul unui alt teren pe care aceştia îl revendicaseră, şi care se afla în Satul Francez.
Ulterior, Costică şi Maria Constanda au cumpărat de la cele două persoane drepturile litigioase asupra parcului Bordei şi au solicitat Consiliului General emiterea unui PUZ care să le permită construirea în acea zonă verde a unui complex rezidenţial.
Solicitarea acestuia a fost refuzată, Consiliul General al Municipiului Bucureşti motivând că potrivit Planului Urbanistic General acel teren are destinaţie de spaţiu verde.
În consecinţă, Costică şi Maria Constanda s-au adresat instanţei, argumentând faptul că dreptul la proprietate le este afectat de refuzul CGMB.
În luna iunie a anului 2007, când Primar General era Adriean Videanu, Curtea de Apel a confirmat decizia Tribunalului Bucureşti prin care CGMB a fost obligat să aprobe PUZ-ul solicitat de Costică Constanda şi obliga Primăria Capitalei să-i platesca daune de 17 milioane euro.
Cu toate acestea, în luna octombrie a aceluiaşi an, Guvernul publica un OUG (114/ 2007) prin care se interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, inclusiv private.
În consecinţă, OUG împiedica punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, parcul Bordei ar fi rămas parc iar Primăria Capitalei ar fi trebuit să plătească penalităţile de 17 milioane euro.
În octombrie 2007, Primarul General Adriean Videanu semnează un acord între PMB şi soţii Constanda, prin care PMB primeşte Parcul Bordei în schimbul Satului Francez. Contractul avea ca obiect schimbarea proprietăţii asupra imobilelor „Satul Francez” – care trece în proprietatea soţilor Constanda şi „Parcul Bordei” – care trece în proprietatea Municipalităţii (fiind ulterior inclus în domeniul public al Municipiului Bucureşti).
De asemenea, PMB se obliga să acorde soţilor Constanda anumiţi coeficienţi urbanistici în Satul Francez (CUT 3,5, înălţime maximă P+5 = 21 m) iar soţii Constanda renunţa la daunele de 17 milioane euro.
Contractul de schimb cu sulta este aprobat prin HCGMB nr. 5 din 17 ianuarie 2008.
În anul 2009, când Primar General era Sorin Oprescu, soţii Constanda propun CGMB un Plan Urbanistic Zonal pentru Satul Francez cu (Coeficientul de utilizare a terenului) de 3,5 dar cu o înălţime mai mare, 28 metri.
Planul Urbanistic Zonal este respins în două şedinţe, a treia oară nefiind discutat din lipsă de cvorum.
În ianuarie 2010, soţii Constanda se adresează Tribunalului Bucureşti reclamând ca Municipalitatea nu şi-a respectat contractul, în sensul că CGMB nu a emis PUZ-ul solicitat de soţii Constanda.
Prin HCGMB nr. 350 din 17 decembrie 2010, CGMB aproba Planul Urbanistic Zonal solicitat de soţii Constanda pentru Satul Francez.
În anul 2011, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de soţii Constanda, dispunând desfiinţarea contractului de schimb între PMB şi aceştia. Totodată, instanţa de judecată a respins cererea conexă formulată de către Municipiul Bucureşti reprezentată de Primarul General prin care a fost solicitată constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de schimb cu sultă, în ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 6.8.
PMB a formulat apel împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În anul 2013, Curtea de Apel Bucureşti admite din nou cererea familiei Constanda de desfiinţarea a contractului de schimb (Reamintim că acel contract avea ca obiect schimbarea proprietăţii asupra imobilelor „Satul Francez” – care trece în proprietatea soţilor Constanda şi „Parcul Bordei” – care trece în proprietatea Municipalităţii (fiind ulterior inclus în domeniul public al Municipiului Bucureşti), repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract, şi obliga PMB să plătească următoarele sume:
– 109.216.400 Euro, reprezentând contravaloarea parcului Bordei precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii – 20.08.2010 până la data plăţii efective a sumei;
– 6.417.669 Euro, reprezentând sultă achitată de Constanda Costică şi Constanda Maria precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu luna aprilie 2008, până la data plăţii efective a sumei.
De asemenea, familia Constanda a fost obligată la restituirea în deplină proprietate şi posesie către PMB a terenului din Satul Francez.
Recursul s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia 313/ 2013 a trimis cauza sprerejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
În rejudecare, (anul 2018) Curtea de Apel Bucureşti a dispus:
– Schimbă sentinţa apelată nr. 16546/ 27.09.2012 în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti vizând nulitatea clauzei 6.8 din Contract.
– Obligă PMB să plătească către Costică şi Maria Constanda a contravalorii terenului din Parcul Bordei – de 69.312.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii – 20.01.2010 până la data plăţii efective a sumei.
– Obligă PMB la plata către Constanda Costică şi Constanda Maria a dobânzii legale aferente sumei de 6.417.669 euro la plata căreia a fost obligat cu titlul de sultă (prin sentinţa nr. 1309/ 05.07.2011, începând cu data introducerii acţiunii – 20.01.2010 până la data plăţii efective a sumei).
– Respinge ca neîntemeiata cererea familiei Constanda privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 29.757.210 Euro.
– Îi obligă pe Constanda Costică şi Constanda Maria să restituie în deplină proprietate şi posesie către PMB a Satului Francez (teren în suprafaţă de 28.500 mp şi construcţiile edificate pe acesta).
– Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1309 / 05.07.2011.
Deşi instanţa de apel după casare a admis cererea de desfiinţare a contractului de schimb dintre Municipiul Bucureşti soţii Constanda, suma care a fost acordată reclamanţilor de către instanţă a fost diminuată semnificativ, ca urmare a expertizelor efectuate în dosar, cu cca 69,7 milioane euro şi respectiv 79,4 milioane lei. De asemenea, soţii Constanda au fost obligaţi la rândul lor să restituie municipalităţii Satul Francez, imobil ce constă în teren de 28.500 mp în zona de nord a oraşului şi clădirile edificate pe acesta.
În prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins irevocabil recursul Municipiului Bucureşti, PMB fiind obligată să plătească sumele stabilite de Curtea de Apel iar soţii Constanda să restituie Satul Francez către municipalitate.