Primăria comunei Cociuba Mare, unul dintre cei şase câştigători ai locului I în cadrul concursului „Campionatul bihorean al curăţeniei”

Primăria comunei Cociuba Mare, unul dintre cei şase câştigători ai locului I în cadrul concursului „Campionatul bihorean al curăţeniei”, a decontat premiul de 100.000 de lei prin amenajarea unui parc în centrul localităţii, a cărui valoare totală s-a ridicat la suma de un milion de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, primăria a amenajat astfel o zonă de recreere, în suprafaţă de 2.000 metri pătraţi, care constă în realizarea unei alei principale, pergole, a unui loc de joacă pentru copii, cu mese de ping-pong, tobogan, carusel şi leagăn, bănci, spaţii verzi şi o piaţetă. Prin acest parc s-a armonizat zona centrală, făcându-se legătura între primărie, şcoală, centrul de permanenţă şi sediul poliţiei.

Valoarea totală a proiectului a fost de un milion de lei, fără TVA, diferenţa de 900.000 de lei fiind plătită din fondurile primăriei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare