Primăria Municipiului București a primit plata dividentelor de la Apa Nova

Apa Nova, compania responsabilă cu gestionarea resurselor de apă și canalizare în Capitală, a efectuat joi, conform Contractului de Concesiune semnat cu Primăria Municipiului București (PMB), plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2020 către Municipalitate. Este vorba despre un contract în valoare de 24.3 milioane de lei, respectiv 4.9 milioane de euro.

“Achitarea acestei obligații contractuale este o reiterare a angajamentului Apa Nova față de parteneri și bucureșteni, într-un context atât de plin de provocări, precum criza pandemică. În 2020, Apa Nova a asigurat continuitatea serviciilor la cel mai înalt nivel calitativ, activitatea sa nefiind întreruptă nici măcar o secundă. Totodată, am extins măsurile de siguranță și protecție pentru toți cei peste 1.800 de angajați, continuând eforturile investiționale de modernizare a rețelelor de apă și canalizare asumate prin prelungirea Contractului de Concesiune”, a declarat Irina Munteanu, Director General Adjunct – Chief Financial Officer Apa Nova.

Parteneriatul dintre Municipiul București și Apa Nova a fost reconsolidat în anul 2020, prin semnarea actului adițional care prevede prelungirea Contractului de Concesiune până în anul 2037, care garantează investiții de 367,9 milioane de euro în sistemul de apă și canalizare

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare