Primăria Oradea și CJ Bihor vor înființa o companie aeriană

Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor vor înființa o companie aeriană proprie, deținută de Județul Bihor și Municipiul Oradea, au anunțat joi primarul Florin Birta și președintele CJ Ilie Bolojan.

Compania va opera atât zboruri interne, către București, cât și externe, spre aeroporturi din Uniunea Europeană.

Mai exact, cele două administrații și-au propus să asigure conectivitatea aeriană a județului Bihor prin înființarea unor noi curse aeriene interne, între Oradea și București, și externe, între Oradea și unul sau mai multe hub-uri aeriene importante din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă.

Primăria și Consiliul Județean urmează să semneze un protocol de colaborare, care va trebui aprobat de consilierii locali și județeni.

Protocolul prevede înființarea unei companii aeriene proprii deținută de Județul Bihor și Municipiul Oradea, eventual și de alte entități din subordinea directă a celor două autorități publice locale.

Astfel, se vor analiza tipurile de companii prevăzute de legislația din România pentru identificarea soluției optime de colaborare: societatea pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată etc.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare