Primăria Sector 6 a dat startul curățeniei de primăvară!

pastra-sectorul-6-curat-impreuna-02 1962792_690415611022876_962083031_n 1979535_686670571397380_1303195863_n 1506700_690862327644871_873983875_n

Primăria Sector 6 a dat startul curățeniei de primăvară!

      Conform comunicatului de presă, Primăria Sectorului 6 demarează campania de curăţenie generală „Păstrăm Sectorul 6 curat împreună!”

 Programul, care îşi propune să schimbe aspectul întregului sector, se va desfăşura în perioada 15 martie – 15 aprilie a.c. şi va cuprinde lucrări specifice curăţeniei de primăvară: curăţarea zonelor verzi şi a arborilor din jurul imobilelor de locuit, a locurilor de joacă şi de odihnă; spălarea mecanică a principalelor artere de circulaţie; identificarea arborilor de pe aliniamentele stradale, în vederea efectuării tăierilor de corecţie necesare; colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor vegetale.

Campania “Păstrăm Sectorul 6 curat împreună!” va fi realizată cu ajutorul echipelor Admnistraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6 şi ale societăţii de salubrizare Urban SA, dar şi cu sprijinul cetăţenilor, pe care primarul Rareş Mănescu îi invită să fie alături de administraţia locală, în vederea asigurării unui mediu de viaţă curat şi sănătos pentru întreaga comunitate.

Concret, de sâmbătă, 15 martie 2014, şi până în Săptămâna Mare, ADPDU şi Urban vor acţiona zilnic pe teren cu peste 250 de lucrători şi 100 de utilaje. Perimetrul sectorului a fost împărţit în 30 de mini-zone în care se va interveni pentru curăţenia generală: spaţiile verzi vor fi greblate, se vor face plantări de flori, gardurile împrejmuitoare vor fi reparate, străzile şi trotuarele vor fi măturate şi spălate, rigolele vor fi răzuite, arborii vor fi toaletaţi în baza avizelor emise de Primăria Generală, astfel încât, la plecarea muncitorilor, aspectul zonelor să fie mult îmbunătăţit.

Pentru o coordonare cât mai bună, asociaţiile de proprietari din Sectorul 6 vor fi înştiinţate cu exactitate, printr-o adresă oficială afişată la avizier, asupra datei la care va avea loc intervenţia echipelor de curăţenie în zonă. Inspectorii Serviciului de Mediu şi poliţiştii locali vor monitoriza, în mod permanent, atât activitatea societăţii care prestează servicii de salubrizare, cât şi modul în care A.D.P.D.U. Sector 6 efectuează lucrările de salubrizare şi înfrumuseţare a spaţiilor verzi.

Am dispus ca ADPDU şi Urban să intervină pe teren 7 zile din 7, acţionând în fiecare dintre cele 30 de mini-zone ale sectorului. Mizez, totodată, şi pe sprijinul membrilor comunităţii în acest demers de a schimba aspectul zonelor în care locuim şi de a oferi copiilor noştri un mediu mai sănătos.Nu intenţionăm să aplicăm amenzi sau alte măsuri coercitive, mizez pe sprijinul membrilor comunităţii în realizarea curăţeniei generale. Totodată, îi rog pe toţi cetăţenii Sectorului 6 care vor să ne indice spaţiile unde este nevoie de intervenţia lucrătorilor, să nu ezite să ne contacteze şi vom da dovadă de promptitudine”, a declarat primarul Rareş Mănescu.

Numerele de telefon puse la dispoziţia cetăţenilor sunt: 021.9546 şi 021.413.16.20, precum şi adresa de mail prim6@primarie6

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare