Primăria Sectorului 1: Din 10 februarie deschidem bazinele de înot pentru toți copiii

Primăria Sectorului 1 anunță că, din 10 februarie deschide bazinele de înot pentru toți copiii. 
”Din 10 februarie deschidem bazinele de înot pentru toți copiii.
Toți copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani se pot înscrie de luni, 20 ianuarie 2025, la cursurile de înot de la bazinele Primăriei Sectorului 1, situate în incinta școlilor 178 și „Sfântul Nicolae”, urmând să înceapă cursurile din 10 februarie. În această perioadă, cele două obiective sportive trec printr-un proces de reparații și mentenanță, motiv pentru care cursurile de înot au fost suspendate o scurtă perioadă de timp.

Toți copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani se pot înscrie de luni, 20 ianuarie 2025, la cursurile de înot de la bazinele Primăriei Sectorului 1, situate în incinta școlilor 178 și „Sfântul Nicolae”, urmând să înceapă cursurile din 10 februarie. În această perioadă, cele două obiective sportive trec printr-un proces de reparații și mentenanță, motiv pentru care cursurile de înot au fost suspendate o scurtă perioadă de timp.

Prin noul regulament de funcționare votat de către consilierii locali, toți copiii vor avea acces la cursurile de înot, iar abonamentele au prețuri accesibile.

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani care au domiciliul sau reședința în Sectorul 1:

  • Un abonament de 10 ședințe, valabil două luni, costă 150 lei;
  • Un abonament de 12 ședințe, valabil trei luni, costă 175 lei;
  • O singură ședință costă 20 lei.

 

Pentru copiii care nu au domiciliul sau reședința în Sectorul 1:

  • Un abonament de 10 ședințe, valabil două luni, costă 300 lei;
  • Un abonament de 12 ședințe, valabil trei luni, costă 350 lei;
  • O singură ședință costă 40 lei.

Facem mențiunea că elevii școlilor ”Sf. Nicolae” și nr. 178 precum și copiii cu dizabilități care locuiesc în Sectorul 1 beneficiază de acces gratuit. Regulamentul privind accesul, organizarea și funcționarea Bazinelor de înot aflate în administrarea Sectorului 1 a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 227/12.12.2024 și poate fi consultat aici: https://primariasector1.ro/wp-content/uploads/2024/12/227.2024_AN.pdf

Pentru copiii care nu fac parte din categoriile de mai sus, plata se va face exclusiv electronic în contul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1, cu următoarele specificații:

  • Beneficiar: DGITL Sector 1
  • CUI Beneficiar: 12293095
  • IBAN Beneficiar: RO20 TREZ 7012 1330 250X XXXX
  • Detalii plată: plată abonament cursuri înot

 

Recepțiile bazinelor situate pe strada Dridu nr. 2 și pe strada Lainici nr. 4-8 vor fi deschise de luni, 20 ianuarie 2025, pentru a face programările. Pentru a evita suprapunerea seriilor sau aglomerarea bazinelor, la momentul înscrierii trebuie să parcurgeți etapele de mai jos:

  1. La recepția bazinului de înot, verificați disponibilitatea zilelor și a intervalelor orare pe care le doriți și faceți o rezervare care este valabilă timp de trei zile;
  2. În acest interval de timp trebuie să plătiți contravaloarea abonamentului în contul DGITL Sector 1;
  3. Prezentați dovada plății la recepția bazinului, printată.

La cele două bazine pot fi înscriși lunar până la 3 mii de copii, iar acestea funcționează zilnic în intervalul orar 8.00-22.00. Grupele sunt formate din maximum 10 înotători pe culoar care sunt inițiați și antrenați de către un instructor profesionist. Copiii trebuie să aibă obligatoriu costum de baie sau slip, prosop, șlapi, cască de baie și ochelari pentru înot, iar la înscriere părinții trebuie să prezinte un aviz epidemiologic și o adeverință medicală cu mențiunea „apt pentru înot”.

Lucrările care se efectuează zilele acestea includ hidroizolații pentru rigolele de recirculare și bazinele interioare pentru clorizare, reparații ale pereților din gips-carton afectați de infiltrații și impermeabilizarea elementelor decorative din lemn de la exteriorul clădirilor.

Cele două construcții au fost finalizate încă din anul 2020, dar au fost deschise publicului abia în noiembrie 2024. Lipsa lucrărilor regulate de mentenanță în această perioadă a dus la degradări care au necesitat acum intervenții urgente pentru a restabili standardele de funcționare și siguranță.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare