Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5 au efectuat duminică ample controale de specialitate la operatorii economici care desfășoară activitatea de comerț cu combustibil de tip GPL, scrie newsbucuresti.ro
Astfel, pe linie comercială, au fost efectuate un număr de 22 controale, la următoarele adrese:
– Petre Ispirescu, nr. 60 și nr. 92;
– Calea Rahovei, nr. 242 și 300-302;
– Fabrica de Chibrituri, nr. 5;
– str. Constantin Istrati;
– B-dul Pieptănari, nr. 86;
– str. Toporași, nr. 14;
– str. Zețari, nr. 33;
– Calea 13 Septembrie, nr. 293- 297;
– Șoseaua Alexandriei nr. 147A și 166;
– Str. Ion Conea nr. 10;
– Calea Ferentari;
– Str. Brăniștari.;
În urma controalelor au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.200 lei pentru neregulile constatate.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Ecologie Urbană au aplicat 2 sancțiuni în valoare totală de 3.000 lei. Pentru aspectele ce nu au putut fi stabilite la fața locului, reprezentanții societăților au fost invitați la sediul Primăriei Sectorului 5 pentru definitivarea controlului.
Pentru stația GPL situată pe Strada Fabrica de Chibrituri nr. 5, chiar în vecinătatea Primăriei Sectorului 5, a fost demarată procedura privind dezafectarea.
La adresa din B-dul Tudor Vladimirescu nr. 50-58 s-a întocmit nota de constatare ca urmare a prezentării tuturor documentelor solicitate.
Pentru aspectele ce exced sferei de competență, Primăria Sectorului 5, prin Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 a făcut adrese către instituțiile abilitate ale statului spre competenta soluționare.
“Este inadmisibil faptul că anumite instituții dau avize de funcționare, fără a cere și a verifica autorizația de construire, fără de care nu poți obține niciun alt aviz. Instituțiile care au eliberat avize de funcționare fără a cere și verifica autorizația de construire sunt în culpa. Trebuie urgent modificată legislația, pentru a scăpa de aceste bombe cu ceas situate lângă blocuri, în parcări și lângă sediile instituțiilor. Încă din 2021 am făcut controale la stațiile GPL de pe raza Sectorului 5 și am amendat acele stații care funcționează ilegal. Am făcut toate demersurile legale și i-am acționat în instanță pe cei care își desfășoară activitatea ilegal, dar aceștia funcționează în continuare, fără să le pese de viața oamenilor, în lipsa unei decizii din partea instanției. Eu nu vreau să mai trec iar printr-o tragedie cum a fost cea de la Colectiv!”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
8 dintre stațiile GPL de pe raza sectorului au fost sancționate încă din 2021, în urma unor controale dispuse de primarul Piedone, pentru că nu aveau autorizație de construire.
Autorizația de funcționare nu este eliberată de Primăria Sectorului 5, ci de organele competente în domeniu. De asemenea, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) este cel care emite raportul de protecție la explozie.