Primăria Sectorului 6, după ce o femeie a murit muşcată de câini: Terenul este unul privat/Primăriile de sector nu au atribuţii de ecarisaj

Primăria Sectorului 6 a transmis, după ce o femeie a murit muşcată de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală, că terenul este unul privat şi ar fi aparţinut CAP, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autorităţile din Chiajna.

„Primăriile de sector nu au atribuţii pe partea de ecarisaj, singura instituţie abilitată să monitorizeze şi să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureştiului este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale”, a transmis Primăria Sectorului 6.

Potrivit sursei citate, Poliţia Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existenţa câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia.

„Femeia a fost găsită de poliţişti pe câmp, la 270 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă şi la 300 de metri distanţă de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii- zona neamenajată, aflată la graniţa cu Comuna Chiajna. Terenul a aparţinut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autorităţile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane”, transmite Primăria Sectorului 6.

Potrivit comunicatului, primăriile de sector nu au atribuţii pe partea de ecarisaj, singura instituţie abilitată să monitorizeze şi să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureştiului este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare