Municipalitatea din Timișoara anunță că a plătit ultima tranșă a datoriei istorice a societății de termoficare către furnizorul E.ON. Prin achitarea sumei de 284.238 lei se încheie o lungă perioadă în care datorii către E.ON, neplătite de ani de zile, au fost achitate de primărie.
„Cazul este halucinant. În timp ce fosta administrație Robu făcea tot felul de chermeze pe bani publici, a tras țeapă companiei de gaz și n-a plătit facturile. Ani de zile. Nu o factură, două. Nu le-au plătit nici măcar după ce furnizorul de gaz i-a dat în judecată și a câștigat. În 2020, când am preluat mandatul, am negociat cu E.ON și am ajuns la o înțelegere să plătim datoria în rate lunare. În total au fost peste 70 de milioane de lei. Azi, am scăpat de datorie”, a spus primarul Dominic Fritz.
Datoriile istorice ale COLTERM se ridicau la peste 72 de milioane de lei, reprezentând facturile neplătite de societatea de termoficare încă din anul 2013. Primăria a reușit, în anul 2021, să obțină eșalonarea acestei datorii, în rate care au ajuns să însumeze aproape 3 milioane de lei pe lună.
În acest sezon, societatea de termoficare a avut stocuri suficiente de de cărbune și gaze naturale, asigurând fără probleme căldura și apa caldă pentru timișorenii racordați la sistemul centralizat.
În 2023, Primăria Municipiului Timișoara a acordat subvenții pentru abonații COLTERM în valoare de 150 milioane lei. Tot anul trecut, Primăria Municipiului Timișoara a înlocuit 29 de kilometri de rețea secundară și primară și a modernizat 25 de puncte termice din oraș. Astfel, se reduc pierderile în rețea, crește viteza de depistare și precizia localizării avariilor, se elimină mai mult de jumătate din avariile înregistrate pe rețelele secundare și se reduc costurile de întreținere și exploatare a rețelelor.