Primarii află până când râmân în funcție. Vot final în Parlament

Proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali va fi dezbătut şi votat luni, începând cu ora 12,00, în plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, potrivit sursei citate.

Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.

Votul final va fi dat în Camera Deputaţilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare