Nicușor Dan face oficial campanie electorală PNL: Orban, cel mai bun premier

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a ieşit miercuri într-o conferinţă extraordinară de presă, în care nu a detaliat problemele Bucureştiului, ci a îndemnat românii să voteze PNL şi pe Ludovic Orban, cel mai bun premier, în opinia sa.

„Alegem pentru patru ani un Guvern care va fi în legătură și cu autoritățile locale și cu Președintele României. (…) Este analiza mea, alegerea aparține românilor care vor ieși la vot duminică. Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziție după tot răul pe care l-a făcut și României și Bucureștiului și pentru aceasta trebuie să ieșim duminică în număr mare la vot, opțiunea mea pentru votul de duminică este Partidul Național Liberal . Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună varianță pe care o are România în acest moment”, a declarat edilul.

El a adîugat că, chiar dacă este fondatorul USR-ului, „consideră cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi”.

„PNL are cel mai solid program de guvernare, program care are o componentă de dezvoltare și implicit de bunăstare. Avem de absorbit în viteză acești bani și nu avem timp pentru experimente , nu ne permitem. PNL este partidul care a negociat această finanțare europeană și este partidul care a definit mecanismele de implementare. PNL are cea mai bună variantă de prim-ministru, pe Ludovic Orban. (…) PNL-ul, sub conducerea lui Ludovic Orban, a reușit și a dovedit că are maturitatea să se sacrifice pentru mize mai înalte, așa cum a făcut-o când a preluat guvernarea, așa cum a făcut-o în alegerile locale din București când s-a subordonat total scopului de a scoate de a scoate PSD-ul din administrația din Capitală.”, a argumentat Dan.

Primarul mai laudă PNL-ul pentru că „are o relație corectă, deja funcțională, cu președintele României”, dar şi cu el.

„PNL-ul are o relație corectă, deja funcțională, cu mine, ca primar al Bucureștiului. În doar o lună am reușit să rezolvăm probleme care țin de sănătate, de termoficare, de finanțare, de mediu și sunt convins că în patru ani putem face mult mai multe lucruri bune pentru București. Și nu în ultimul rând, PNL-ul este partidul care poate să bată PSD-ul la alegerile parlamentare, așa cum a făcut-o la alegerile locale. Noi, în momentul acesta, suntem în curs de a scoate caracatița din Primăria Capitalei. (…) Închei invitând bucureștenii și românii să iasă duminică la vot, să voteze pentru dezvoltarea României și pentru noul București„, a mai spus el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare