Primarul Constanţei: Suntem jos privind termoficarea; din iad în rai, trebuie să trecem prin purgatoriu

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, afirmă că municipiul este ‘atât de jos în ceea ce priveşte sistemul de termie’, încât, ca să se ajungă la digitalizare, trebuie să se parcurgă mai mulţi paşi şi să fie făcute investiţii a căror valoare este estimată la 250 de milioane de euro.

‘Ca să fiu mai plastic, pot să vă spun că din iad în rai, trebuie să trecem prin purgatoriu’, a transmis Chiţac duminică, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este cel construit în anii 1970, ‘care are un CET care nu mai este CET în adevăratul sens al cuvântului, adică nu mai produce energie electrică, este o sursă, un cazan de apă fierbinte şi, printr-o tubulatură de transfer, se ajunge la punctele termice iar de aici, prin distribuţie, în casele oamenilor’. În prezent, sursa aparţine Ministerului Energiei, iar transferul şi distribuţia aparţin RADET, o regie aflată în subordinea Consiliului Local.

‘Acest binom, CET-RADET, este în insolvenţă, fiecare cu administrator judiciar. Din perspectiva mea, RADET-ul va intra în faliment. (…) Avem o strategie privind termoficarea în Constanţa, cea mai bună variantă este aceasta: cu sursă, dar o sursă modernă, cu transfer, dar cu schimbarea magistralelor de transfer, cu puncte termice modernizate şi cu o distribuţie schimbată’, a declarat primarul Constanţei, menţionând că sistemul de încălzire centralizată nu este revoluţionar, se practică în Occident, fiind unul care poluează mai puţin decât centralele de apartament.

În 1990, în municipiul Constanţa, sistemul centralizat de termoficare avea 105.000 de consumatori, iar în momentul actual doar 55.000, municipalitatea luând decizia subvenţionării gigacaloriei.

‘Am luat o decizie care ne costă: să subvenţionăm gigacaloria, pentru că, dacă nu o subvenţionăm, vom asista în continuare la debranşări şi numărul de consumatori va scădea sub această valoare şi sistemul nu va mai avea gradul minim de umplere şi de încărcare. Anul trecut ne-a costat subvenţia 70.000.000 de lei’, a precizat Chiţac.

În strategia privind termoficarea făcută de administraţia locală, devizul estimativ privind investiţiile necesare se ridică la 250 de milioane de euro.

‘O centrală termică, în regim de generare-co-generare, de înaltă eficienţă, care ar trebui să înlocuiască actuala sursă veche costă în jur de 73,3 de milioane de euro, reabilitarea reţelelor termice primare se duce la 50 de milioane de euro, reabilitarea reţelelor secundare, 112 milioane de euro. În total, în jur de 250 de milioane de euro’, a informat primarul Constanţei, adăugând că sistemul actual este atât de ruginit, încât într-o oră se pierd 250 de tone de apă.

Trebuie, de asemenea, schimbată tubulatura de transfer, unde se produc cele mai multe pierderi.

‘Cum facem asta? Am aplicat la Programul Operaţional Infrastructură Mare (…), programul pe 2016-2020 care mai avea 3 ani în funcţiune şi care nu admitea proiecte mai mari de 20 de milioane de euro. Am discutat şi vom depune 2 proiecte de câte 20 de milioane de euro, (…). Un proiect am depus, urmează celălalt. Pentru a face asta, a trebuit să ne înfiinţăm o companie proprie – Termoficare Constanţa SRL, pentru că nu puteam aplica cu RADET, care este în insolvenţă. Suntem în discuţii cu cei de la POIM . Ne analizează documentele. Sperăm ca în toamnă deja să avem o decizie de finanţare’, a explicat Vergil Chiţac.

Totodată, municipalitate a demarat şi procedura de licitaţie pentru un acord cadru cu un operator economic care să schimbe tubulatura, astfel încât, în momentul în care administraţia locală va primi de la POIM decizia de finanţare, să poată începe imediat lucrările de schimbare a magistralei de transfer, de la sursă până la punctele termice.

Conform lui Chiţac, ‘intervine acum şi Ministerul Energiei, pentru că ei au sursa’.

‘Cei de la POIM au dreptate şi vor o dovadă că sursa va fi schimbată şi va fi nouă, pentru că degeaba săpăm oraşul, dacă nu schimbăm sursa. Eu am avut o abordare, înţeleg că Ministerul Energiei s-a întors cumva, nu mă deranjează. Abordarea mea a fost aceasta: Să vină şi sursa la noi! Sistemul trebuie să fie în ansamblul său, adică să ai şi producţia, să ai şi transportul şi distribuţia, să fie un sistem integrat şi coordonarea să fie unitară. În momentul acesta, ne lovim de proceduri juridice, în condiţiile în care CET-ul este în insolvenţă. Eu le-am propus o soluţie, rămâne ca Ministerul să o analizeze’, susţine primarul Constanţei.

El a adăugat că există Ordonanţa 60 privind darea în plată, pornind de la aceasta putându-se face preluarea CET-ului de către municipalitate.

‘Ministerul Energiei este acţionar 100% la CET Constanţa, întâmplător, activele şi datoriile lor sunt cam aceleaşi. Darea în plată înseamnă că, în contul creanţei, Ministerul să preia activul. După ce preia activul, noi, ca unitate administrativ teritorială, putem să ne îndreptăm cu o cerere de preluare a acestuia, pentru a-l integra într-un tot unitar. Iniţial, au fost de acord. Ministerul Energiei încă ezită. Mai avem şi alte variante. Problema este destul de încurcată şi acolo cu datoriile pe care CET-ul le are la diferiţi furnizori, dar trebuie s-o rezolve’, a afirmat Vergil Chiţac.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare