Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că directorii instituţiilor din subordinea municipalităţii vor fi responsabili cu privirea la evitarea risipei de energie în instituţiile respective, edilul apreciind că trebuie ţinute aprinse doar becurile necesare pentru desfăşurarea activităţii. Totodată, edilul Mihai Chirica i-a cerut unui angajat al Primăriei, chiar în timp ce susţinea conferinţa de presă, să stingă mare parte din becurile instalate în sala în care se desfăşura întâlnirea primarului cu jurnaliştii ieşeni, transmite News.ro.
„Directorul este în relaţie directă cu primarul Iaşiului, iar eu sunt cel care voi gestiona această relaţie. În luna septembrie vom citi contorii (contoarele – n.r.) pentru a vedea cât a fost consumul mediu pentru anul precedent, dar şi pentru a vedea ce se va întâmpla începând cu 1 septembrie până la sfârşitul acestei ierni. Toţi indicatorii de performanţă vor fi direct legaţi de calitatea directorului de a gestiona consumul de energie. Trec prin spitale şi găsesc holuri aprinse pe unde nu circulă nimeni, trec prin instituţii şi găsesc zeci de lămpi funcţionând. Aprindeţi doar numărul de becuri suficiente pentru a vă desfăşura activitatea, pentru că fiecare kilowatt contează”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Totodată, Chirica a precizat că inclusiv şefa sa de cabinet are ca misiune să oprească energia electrică din biroul edilului cât timp acesta nu se află în încăperea respectivă.
Primarul Iaşiului a afirmat că pe parcursul iernii nu va fi afectat iluminatul public şi nici cel arhitectural.
„Nimeni nu ne creează o viaţă mai frumoasă în întuneric. Întâi vom lua toate măsurile necesare în instituţii, apoi vom vedea. Dar vom face şi iluminat de sărbători şi orăşelul copiilor”, a spus Mihai Chirica.
Întrebat dacă în şcolile din Iaşi se are în vedere oprirea furnizării căldurii timp de câteva ore pe zi, cum se preconizează în alte ţări, Chirica a spus că nu se pune problema, dar că dacă s-ar ajunge aici, atunci prima dată ar întrerupe căldura în biroul său.