Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că va candida pentru un nou mandat de edil al Capitalei pentru a câştiga şi că „ar fi păcat” să revină PSD la conducerea Municipalităţii.
„Candidez ca să câştig, pentru că ar fi păcat ca, după aceşti trei ani, că nu au fost decât trei, dintre care unul am plătit datorii, după aceşti trei ani, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se reîntoarcă PSD-ul (…). Am speranţa că oamenii se vor informa, am speranţa că în veşnica luptă dreapta versus PSD toţi acei sau mulţi dintre votanţii aceia de dreapta care mi-au dat votul în 2020 vor face la fel”, a spus Nicuşor Dan, luni, la Prima News.
El a afirmat că, potrivit unui sondaj, ar obţine peste 30% dintre voturi.
Nicuşor Dan a mai spus că nu susţine comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.
„Cred că deja noi avem un deficit de democraţie prin modul în care se raportează presa la actorii politici, la ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi şi o suprapunere cu atât mai mult face mesajul mai difuz”, a explicat edilul general al Capitalei.
Nu ia în calcul să se reînscrie în USR, este un primar independent, a avut o colaborare bună în Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu USR, PMP, PNL, iar în spaţiul public cooperează cu Forţa Dreptei şi REPER.
În altă ordine de idei, el a discutat şi despre aspecte administrative, printre care preţul gigacaloriei, despre care a opinat că este posibil să mai scadă.
„Când Gabriela Firea (…) şi-a terminat mandatul, pierderile în reţea erau cu 50% mai mari decât atunci când l-a început. (…) Faţă de cât l-am preluat suntem la 85% pierderi, cu 15% mai puţin, peste încă un an o să fim, probabil, la 78%, faţă de cât am preluat, deci, asta înseamnă o economie”, a adăugat Nicuşor Dan.
Sursa: AGERPRES