Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc, potrivit Agerores.

Conform DNA, Mihai Chirica a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 106/VIII/3 din 26 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 februarie 2022, faţă de inculpatul Chirica Mihai, la data faptelor şi în prezent primar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei”, a anunţat DNA într-un comunicat remis vineri.

În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.

Potrivit DNA, în cauză, există date şi probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare