Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă că a decis să-l acţioneze în instanţă pe premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD.
Ea îl acuză pe Marcel Ciolacu că a făcut afirmaţii la adresa sa referitoare la condamnări în instanţă şi subliniază că nu există nicio condamnare în Justiţie la adresa sa.
„Tribunalul Bucureşti a respins toate cele (atenţie!) 125 de contestaţii depuse de fostul primar PSD, actuali consilieri PSD, de rudele acestora şi de angajaţi ai Primăriei Sector 1. Astfel, alegerea mea în fruntea Primăriei Sector 1 a fost validată definitiv”, a scris Clotilde Armand, miercuri, pe Facebook.
Ea explică de ce a decis să îl acţioneze în judecată pe Marcel Ciolacu.
„Înţeleg disperarea lui Ciolacu, fiindcă în Sectorul 1 am prins PSD cum a prejudiciat comunitatea cu 1 miliard lei. Când nu-i mai laşi să fure, asta se întâmplă. Pentru suma asta sunt în stare să fie atât de iraţionali. E ca o boală. Pentru că unii cetăţeni au căzut în capcana lor m-am gândit să demontez că retorica lui Marcel Ciolacu şi a colegilor săi este o minciună. Aşa că am decis să-l acţionez în instanţă pe prim-mincinosul ţării, pe şeful PSD. Într-o ţară democratică, personaje sinistre precum Marcel Ciolacu trebuie să înveţe că atunci când minţi, plăteşti”, conchide primarul Sectorului 1.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, în discursul susţinut în Parlament, că „cei care clamau fără penali, acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid”.
„Am văzut că cei care clamau fără penali, acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei, eu şi acest Guvern vom avea toleranţă zero faţă de corupţie”, a spus Ciolacu.
Sursa: AGERPRES