Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat că în cazul autorizaţiei de construcţie faţă de care poliţiştii fac cercetări pentru fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu tot ceea ce a făcut este legal şi a semnalat că înregistrarea la cadastru este diferită faţă de certificatul de edificare pe care l-a semnat.
„Noi verificăm toate documentele care ajung la noi şi, din punctul meu de vedere, tot ceea ce am făcut a fost 100% la legal, este vorba despre autorizaţie de construire emisă în mandatul anterior, cu un certificat de edificare emis în mandatul meu. În acest mandat sigur există nişte suspiciuni, pentru că, faţă de certificatul de edificare, înregistrarea la cadastru este diferită”, a spus Radu Mihaiu, după ce a fost audiat de poliţişti.
El a precizat că nu a formulat plângere şi că semnătura lui se regăseşte pe certificatul de edificare cu care dezvoltatorul poate merge la Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară să îşi intabuleze clădirea.
Radu Mihaiu a afirmat că procesul verbal de recepţie a fost semnat de un inspector din cadrul Primăriei Sectorului 2, care nu a fost suspendat din funcţie. „Nu am avut până acum niciun motiv să facem acest lucru. O să vedem în funcţie de cursul acestei anchete”, a menţionat primarul Sectorului 2.
El a afirmat că în cazul acestui imobil nu a fost la faţa locului. „Nu poate primarul să meargă la toate edificările. De asta există inspectori, aparat de specialitate”, a explicat Radu Mihaiu.
Potrivit acestuia, arhitectul şef al Sectorului 2 este cosemnatar, ca şi primarul, pe documentul de atestare a edificării.
„O să vedem care este cursul acestei anchete, noi colaborăm cu organele de cercetare penală. Din punctul meu de vedere, orice fel de neregulă trebuie să fie clar sancţionată. Voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a stopa aceste practici nelegale de urbanism şi din acest punct de vedere organele de cercetare penală au tot sprijinul meu şi cetăţenii au tot sprijinul meu. Este inacceptabil să se întâmple urbanismul pe care l-am avut de atâţia ani”, a declarat Radu Mihaiu.
Întrebat dacă se va lua măsura demolării, în cazul în care se va ajunge la concluzia că acest imobil a fost construit ilegal, el a răspuns că va analiza care este „varianta efectivă” pe care o va aplica, deoarece există o autorizaţie de construire. „Înţelegerea mea este că e o supraetajare ilegală. Putem să acţionăm în judecată dezvoltatorul pentru aducerea la starea autorizată”, a adăugat primarul Sectorului 2.
Poliţiştii Capitalei au pus în executare, luni, zece mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la adresele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), la data de 16 noiembrie 2020, comisia de recepţie formată din beneficiarul unui imobil nou construit şi reprezentanţi ai unor instituţii publice ar fi semnat procesul verbal de recepţie la terminarea unor lucrări, prin care se atestă în fals că imobilul nou construit are un regim de înălţime conform autorizaţiei de construcţie emisă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. AGERPRES