Primarul Timișoarei Dominic Fritz: Am crescut rata de absorbție a fondurilor europene de la 0,2% la 80%

În ultimii 3 ani, administrația USR a Timișoarei a crescut rata de absorbție a fondurilor europene de la 0,2% la 80%, se arată în bilanțul la 3 ani de la preluarea mandatului de primar al Timișoarei de către Dominic Fritz la care a participat și Cătălin Drulă. 

În această perioadă, au fost depuse proiecte și au fost semnate contracte de finanțare pentru fonduri europene în valoare de 1 miliard de lei. În 2023, administrația Fritz a făcut investiții în Timișoara de 450 de milioane de lei, un record absolut pentru ultimii 30 de ani (în perioada 2016-2020, volumul cumulat al investițiilor în oraș a fost de 340 de milioane de lei).

Administrația Fritz a început de asemenea o campanie fără precedent de recuperare a patrimoniului orașului, care a fost acaparat ilegal, timp de decenii, de diverse personaje dubioase. În această campanie se înscrie eliberarea de construcții ilegale a 5 hectare de pe malul Begăi și din zona Stadion, dar și acțiunea de readucere în patrimoniul orașului a unor imobile sau părți din imobile ocupate abuziv.

„Ultimii trei ani au fost o luptă zilnică, contracronometru: pentru investiții, recuperarea patrimoniului, atragerea de fonduri europene, reforma administrației și repoziționarea Timișoarei pe harta Europei. Am mișcat din temelii un sistem birocratic anchilozat în proceduri de secol trecut. Timişoara este acum un oraş în plină dezvoltare. Se vede în investițiile private în oraș, care sunt pe primul loc în țară în afară capitalei. Se vede şi în investiţiile primăriei”, a declarat Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei.

În ultimii 3 ani, Timișoara a înregistrat de asemenea cele mai mari investiții în infrastructura școlară, culturală și socială din ultimele decenii. Peste 80 de săli de clasă noi sunt în construcție în tot orașul, atât în centru, cât și în cartierele de la periferie. Două cinematografe reabilitate au fost redeschise în ultimul an, Victoria și Timiș, și alte două sunt aproape de finalizare: Dacia și Studio.

„Timișoara nu mai este astăzi același oraș ca în 2020. Se mișcă înainte într-o direcție bună, iar atunci când vine vorba de reformă, cei care au de pierdut se vor ține cu dinții și cu ghearele de privilegiile pe care le-au avut. Orice luptă de modernizare este extrem de dificilă. Aceasta este și lupta lui Dominic Fritz aici. Sunt sigur că ei nu vor reuși să întoarcă Timișoara înapoi în timp”, a spus Cătălin Drulă, președintele USR, prezent la evenimentul de bilanț al primarului Dominic Fritz.

Raportul de guvernare locală la 3 ani de mandat poate fi găsit aici: https://dominicprimar.ro/raport-2023/.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare