Primele scannere cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară au ajuns în România

Primele scannere cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară au ajuns deja în România și vor ajuta la o mai bună securizare a granițelor noastre

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat încă de la finele anului trecut că a fost semnat contractul pentru achiziția a 26 de astfel de sisteme noi cu bani europeni. S-au recepționat primele două, iar până la finalul anului vom avea opt scannere funcționale.
„Procesul nu presupune doar să amplasăm scannerele în punctele stabilite, ci înseamnă și realizarea lucrărilor de construcții pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor. Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o ședință amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere.”, a spus Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare