Primul caz de monitorizare cu brățară electronică, un bărbat care şi-a agresat partenera

Poliţia Română a anunțat, duminică, primul caz de folosire a brăţării electronice de monitorizare, în cazul unui bărbat care şi-a agresat partenera.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 a fost sesizată, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de către concubinul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5.

Poliţiştii s-au deplasat, de urgenţă la faţa locului, unde au luat legătura cu victima, care prezenta urme vizibile de violenţă.

În cauză, a fost emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Sistemul informatic de monitorizare electronică a devenit funcţional, începând de sâmbătă, 1 octombrie, în Capitală şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi administrativ-teritoriale în care persoanele faţă de care se emit ordine de protecţie dispuse de poliţist sau de instanţa de judecătorească ori la nivel european vor fi monitorizate prin intermediul brăţărilor electronice.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare