Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că Guvernul a adoptat pachetul de măsuri fiscale pentru care urmează să își asume răspunderea. Creșterea salariului minim pe economie se va face prin hotărâre de Guvern, iar a celor din agricultură și construcții prin Ordonanță de Urgență, pentru a fi majorate „cât mai repede cu putință”, spun reprezentanții Guvernului.
Principalele modificări vizează reglementarea salariului minim în construcții și în agricultură se va face prin OUG separată tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor crește cât mai repede cu putință. Salariul minim pe economie în general care va crește cu 10%, de la 3.300 de lei va fi reglementat printr-o Hotărâre de Guvern care va fi adoptată cât mai rapid.
Un alt subiect amplu dezbătut, modalitatea în care vor fi acordate bonurile de masă, nu suferă modificări. Astfel că acestea vor fi acordate ca și până acum, Ministerul de Finanțe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de OUG care va limita comisioanele în acest proces de distribuire a bonurilor de masă.
Care sunt următorii pași până la forma finală?
Pachetul de măsuri trebuie să suporte și amendamentele pe care le vor aduce parlamentarii. Opoziția s-a anunțat deja împotriva multora dintre aceste măsuri.
” De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale și sportive, va fi de 9%.
O mențiune și în ceea ce privește calculul impozitului pentru companiile multinaționale. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiții, vor fi scăzute și accizele care reprezintă, de asemenea, o taxă, iar impozitul va rămâne la 16 procente din profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunțate mai devreme.
Pentru instituțiile de cultură cu mai puțin de 50 de angajați, oportunitatea de comasare va reveni autorităților locale. A fost, de asemenea, eliminat pragul de 2,5% din bugetul autorităților locale, pentru care acestea pot finanța evenimente culturale sau sportive sau recreative. Pragul de 2,5% este însă din fondurile colectate în nume propriu la nivelul acestor autorități locale.” a mai anunțat putătorul de cuvânt al Guvernului.
Acesta a mai precizat că în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în ședința comună a birourilor permanente de la Senat și Camera Deputaților.