Principalul parc zoologic din Grecia îşi trimite delfinii în Florida

Principalul parc zoologic din Grecia a anunţat miercuri că îi va transfera pe cei cinci delfini ai săi la un acvariu din Florida, după un conflict îndelungat cu organizaţiile care luptă pentru drepturile animalelor, informează AFP, citată de Agerpres.

„Nu este uşor să îngrijeşti delfini”, a declarat Jean-Jacques Lesueur, un om de afaceri francez, fondatorul parcului zoologic din Attica, pentru postul de televiziune Mega.

Delfinii vor fi transferaţi la Clearwater Marine Aquarium, în Florida, până în luna mai.

De mulţi ani, asociaţiile care luptă pentru drepturile animalelor îi acuză pe reprezentanţii parcului zoologic elen, situat în apropiere de Atena, că organizează spectacole cu delfini, ceea ce contravine legislaţiei din Grecia.

Miercuri, Jean-Jacques Lesueur a insistat asupra faptului că delfinii făceau parte din „programe educative” care nu au mai avut loc pe parcursul ultimilor doi ani şi jumătate.

Parcul zoologic „nu este supus niciunei presiuni” pentru a-şi transfera delfinii, a dat el asigurări. Inaugurat în 200, acest parc amenajat pe o suprafaţă de 20 de hectare şi situat în estul capitalei elene găzduieşte peste 2.000 de animale din aproape 300 de specii, potrivit site-ului său oficial.

În 2022, a fost criticat pentru că a împuşcat mortal, din motive de securitate, un cimpanzeu care scăpase din ţarcul său. Un incident similar în care au fost implicaţi doi jaguari s-a produs în 2018.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare