Pro România: Guvernul să ceară anularea taxelor de cămin pentru studenți

Pro România cere Guvernului să se implice și să solicite universităților anularea integrală a taxelor de cămin pe perioada stării de urgență, dar și restituirea diferențelor pentru luna martie, a dedclarat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Gabriela Podașcă.

„Este revoltător să văd cum studenții se confruntă zilele acestea cu o nouă culme a absurdului. După ce că au plătit integral regia de cămin pentru luna martie, în ciuda faptului că încă din prima decadă s-au întors la casele lor ca urmare a instituirii stării de urgență, o parte dintre universități (sper că nu toate profită de studenți în felul acesta) solicită acum o taxă pentru păstrarea camerelor, în cuantum de 50% din suma lunară”, a transmis printr-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al formațiunii, Gabriela Podașcă.

Este inadmisibil ca în aceste momente, în care familiile se zbat să asigure necesarul zilnic, studenții să rămână fără siguranța că au un loc la care să se întoarcă atunci când se reiau cursurile, a afimat Podașcă.

”Cerem Guvernului să se implice și să solicite universităților anularea integrală a taxelor de cămin pe perioada stării de urgență, respectiv restituirea diferențelor pentru luna martie. Românii au nevoie de tot sprijinul autorităților acum, nu să fie exploatați financiar până la ultimul leu”, se arată în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare