Problemele de alimentare cu energie electrică au generat cele mai multe incidente de securitate în sectorul telecom

Incidentele de securitate s-au redus semnificativ comparativ cu anul anterior, cu aproximativ 30%, în contextul continuării utilizării intensive a serviciilor de comunicaţii electronice în 2021 ,însă întrerupererea alimentării cu energie tinde să devină principala sursă a incidentelor de securitate din sectorul telecom, arată Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Conform datelor Autoritatii, in contextul continuarii utilizarii intensive a serviciilor de comunicatii electronice in 2021, incidentele de securitate s-au redus semnificativ comparativ cu anul anterior, cu aproximativ 30%, atat in ceea ce priveste numarul lor total, cat si cel al conexiunilor afectate.

Serviciile cu cei mai multi abonati, respectiv cele de telefonie mobila si internet mobil, au fost mai putin afectate de incidente in raport cu anul precedent, cu alte cuvinte in aceste cazuri masurile de securitate adoptate au produs efecte pozitive in privinta cresterii rezilientei retelelor.

Asa cum am mai atras atentia anterior, intrerupererea alimentarii cu energie tinde sa devina principala sursa a incidentelor de securitate din sectorul telecom – aproape jumatate din incidentele inregistrate in 2021 sunt corelate cu probleme in alimentarea cu energie electrica, fie din partea furnizorului, fie din partea partenerilor acestuia.

Prin contrast, operatorii telecom nu au raportat Autoritatii niciun incident semnificativ de securitate cibernetica care sa fi afectat confidentialitatea, integritatea sau autenticitatea informatiilor. Concluzionand, realitatea domeniului telecom din Romania ne arata faptul ca stam foarte bine la capitolul securitate cibernetica a retelelor, dar in schimb sunt probleme numeroase legate de intreruperile alimentarii cu energie electrica a echipamentelor, iar masurile pentru preintampinarea reaparitiei acestora au o eficienta foarte limitata”, a declarat Eduard LOVIN, vicepresedintele Autoritatii.

Conexiuni afectate

Conform notificarilor primite in 2021, cinci furnizori de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au inregistrat 410 incidente cu impact semnificativ asupra securitatii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, in scadere cu aproximativ 30% fata de anul 2020. Acestea au afectat, in total, aproximativ 8 milioane de conexiuni.

Ca si in anii precedenti, cele mai multe conexiuni afectate de incidentele semnificative sunt cele de telefonie mobila si SMS (3,3 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de internet mobil (2,8 milioane de conexiuni), internet fix (aproape 520 de mii de conexiuni), retransmisia programelor media audiovizuale (aproximativ 350 de mii de conexiuni) si telefonie fixa (aproape 1 milion de conexiuni).

Continua trendul de scadere a numarului de conexiuni afectate in cazul serviciilor mobile, cu 41%, precum si in cazul serviciilor de retransmisie a programelor media audiovizuale, cu 37%. Pe de alta parte, in cazul serviciilor de telefonie fixa se poate constata o crestere semnificativa, de peste 100%, a numarului de conexiuni afectate in conditiile in care numarul de conexiuni fixe de telefonie continua sa scada.

Numarul mediu de conexiuni afectate de un incident in 2021 este de 18.577, in scadere fata de 20.582 conexiuni in anul 2020. Defalcat pe servicii insa, situatia indica o crestere a numarului mediu de conexiuni afectate in cazul serviciilor de telefonie fixa si in cazul serviciilor de internet fix si o scadere in cazul serviciilor mobile si a serviciilor de retransmisie a programelor media audiovizuale.

Durata totala a incidentelor raportate in anul 2021 este de 2.276 ore si 44 de minute, in scadere semnificativa comparativ cu anul anterior, cand durata incidentelor a fost de 3.339 ore, in timp ce durata medie a fost de 5 ore si 30 minute, similar cu cea inregistrata in 2020 (5 ore si 48 de minute).

Distributia geografica

Din punctul de vedere al ariei geografice afectate, in 2021, cele mai multe dintre incidente au afectat un singur judet (225 de incidente), un numar comparabil de incidente au afectat intre 2 si 10 judete simultan (183 de incidente) si doar doua incidente au avut efecte la nivel national.

Cele mai afectate din punctul de vedere al numarului de incidente au fost judetele Dambovita (43 de incidente), Teleorman (42 de incidente), iar cel mai putin afectate au fost Tulcea (4 incidente) sau Braila si Vrancea, cu cate 6 incidente cu impact semnificativ petrecute in 2021.

Resursele afectate

Din punctul de vedere al resurselor afectate, cele mai multe incidente au afectat mediile de transmisiune (237 de incidente) si statiile de baza si controlerele mobile (116 incidente).

In cadrul a 13 dintre incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, spre deosebire de anul precedent, cand cele mai multe dintre aceste tipuri de incidente au avut drept cauza fenomene naturale (cod galben si portocaliu de vreme severa, vant puternic, ninsori abundente, viscol), in 2021 cele mai multe incidente au fost din categoria Cauza externa/Parte terta/Eroare umana (lucrari efectuate de terti la partea carosabila, alimentare cu apa etc.) si care au afectat multiple categorii de echipamente care au ramas fara alimentare cu energie electrica.

Raportul ANCOM

Raportul ANCOM privind incidentele semnificative care au afectat securitatea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice in anul 2021 a fost realizat pe baza informatiilor puse la dispozitie de catre furnizori si este disponibil aici. Autoritatea colecteaza aceste date in baza Deciziei presedintelui ANCOM nr. 512/2013, prin care furnizorii au obligatia de a notifica Autoritatea cu privire la incidentele cu impact semnificativ asupra securitatii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, adica a acelor incidente care au afectat un numar mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel putin o ora.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare