Inspecția Judiciară a dispus începerea unei cercetări disciplinare față de Maria Pițurcă, procurorul care a târât pe jos o fetiţă din Baia de Aramă, Sorina, în momentul în care aceasta a fost luată de la familiala care locuia în plasament pentru a fi data unei familii din SUA.
„Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuror PIŢURCĂ MARIA ANTOANETA de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi, respectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.”, a anunţat Inspecţia Judiciară într-un comunicat de presă.
De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului – FACIAS a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, acum o sătpămână, suspendarea din funcţie a procurorului Maria Pițurcă.