Procurorii critică proiectul care crește vârsta de pensionare la 65 de ani: Are drept consecinţă directă crearea unei discriminări între magistrați

Adunările generale ale procurorilor de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, întrunite vineri la solicitarea CSM, au adoptat un punct de vedere în care susţin că proiectul de lege privind creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani propus în prezent are drept consecinţă directă crearea unei discriminări imediate între magistraţi.

Într-un comunicat transmis de DIICOT, procurorii solicită adoptarea unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncţiile şi inechităţile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilităţii şi respectării statutului constituţional al magistraţilor.

„Punctul de vedere exprimat în Adunările generale ale procurorilor reprezintă o expresie a îngrijorării profunde generată de propunerile de modificare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pe fondul lipsei totale de transparenţă în procesul decizional şi fără nicio consultare prealabilă a reprezentanţilor sistemului judiciar, în pofida apelului constant la dialog, exprimat inclusiv prin Hotărârea Plenului CSM nr. 90 din data de 25.05.2022. S-a arătat că, în adoptarea reglementărilor în acest domeniu, trebuie evitată instituirea oricărei discriminări viitoare între beneficiarii pensiei de serviciu, modul de etapizare a vârstei de pensionare propus în prezent având drept consecinţă directă crearea unei discriminări imediate între magistraţi, prin impunerea unei condiţii similare de vârstă pentru majoritatea acestora, fără nicio diferenţiere reală în raport de vechimea în magistratură acumulată până în acest moment”, susţin procurorii.

În acelaşi timp, spun aceştia, aplicarea intempestivă şi fără niciun studiu prealabil de impact al acestor modificări are aptitudinea de a crea disfuncţionalităţi majore în sistemul judiciar, atât prin pensionarea imediată a unui număr semnificativ de judecători şi procurori, cât şi prin afectarea severă a capacităţii de atragere în profesie de noi magistraţi, cu riscul producerii unor consecinţe grave, pe termen lung, pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, grevat oricum de o criză de personal fără precedent.

„De aceea, apare ca imperios necesară iniţierea unor consultări imediate a reprezentanţilor sistemului judiciar, în vederea adoptării unui sistem real, transparent şi previzibil de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncţiile şi inechităţile din sistemul judiciar, cu respectarea statutului constituţional al magistraţilor şi a obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului privind statul de drept”, susţin Adunările generale ale procurorilor.

Reacţia procurorilor vine după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat săptămâna trecută că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană privind eliminarea pensiilor speciale. Modificarea urmează să fie aplicată prin introducerea unor amendamente în Parlament.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare