Procurorii DNA şi ai Parchetului General au cerut, joi, pedepse maxime pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, judecaţi în dosarul „Colectiv”, potrivit Agerpres.
Curtea de Apel Bucureşti a început vineri dezbaterile finale din dosarul „Colectiv”, context în care procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximum prevăzut de lege” şi cu executare în cazul celor acuzaţi în acest caz.
Procurorul Parchetului General a declarat în faţa judecătorilor că şi după tragedia din Colectiv mulţi agenţi refuză să îşi ia autorizaţii pentru incendiu, doar afişează pe geam că nu au, dar anunţul nu îi exonerează de răspundere penală.
„Riscurile sunt şi mai mari. (…) Pot avea impresia că nu răspund penal pentru că victimele îşi asuma sa ardă de vii când intra într-o locaţie fără aviz. (…) Chiar dacă societate e marcată de tragedia din Colectiv, aceasta se poate întâmpla din nou oricând”, a spus anchetatorul.
La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei aplicarea unor pedepse maxime şi cu executare, susţinând că „este inexplicabilă atitudinea blândă a instanţei de fond”.