Producția americană înregistrează prima creștere după șase luni

Nivelul producției din S.U.A. a revenit brusc în luna ianuarie 2020, depășind estimările și semnalând creștere pentru prima dată din iulie 2019 într-un sector ce părea profund afectat.

  • Indicele managerilor de achiziții, publicat de „The Institute for Supply Management” (I.S.M.), bazat pe un sondaj la nivelul producătorilor, a crescut la 50,9 în luna ianuarie 2020, de la un minim de 47,8 înregistrat în ultimii patru ani, potrivit datelor publicate marți, 4 februarie a.c..

Indicele înregistrat peste nivelul de 50 semnalează deja creștere, avansul lunar fiind cel mai mare de la mijlocul anului 2013. Săptămâna trecută, I.S.M. a revizuit datele din 2012 până în prezent, constatând că acțiunile, randamentele obligațiunilor și valoarea dolarului au crescut.

Indicele de producție – depășind media estimată la 48,5 – a reflectat îmbunătățiri considerabile ale comenzilor și componentelor de producție, în timp ce, angajările au crescut într-un ritm mai lent.

Indicele comenzilor pentru producție a crescut de asemenea la 52 reprezentând un maxim în ultimele opt luni, iar indicatorul de producție a crescut cu 9,5 puncte, de asemenea, cea mai mare creștere în mai mult de șase ani. Cifrele, alături de cea mai puternică creștere a indicelui de export din septembrie 2018, sugerează că fabricile americane au depășit perioada dificilă. Raportul pozitiv al I.S.M. se apropie, de asemenea, de indicele de producție publicat de I.H.S. Markit, care, spre deosebire de cifrele I.S.M., arătau creșteri ale producției și pe parcursul anului trecut.

„Va trebui să așteptăm să vedem dacă P.M.I. (The Purchasing Managers’ Index) continuă să crească și în lunile următoare”, a declarat Timothy Fiore, președintele comitetului de sondaj al producției I.S.M., într-un dialog cu reporterii.

„Scăderea contribuțiilor din luna ianuarie pune sub semnul întrebării cererea de produse din februarie și oricum suntem abia la începutul creșterii P.M.I..” În plus, coronavirusul va începe să afecteze economia din luna februarie, a mai spus el. Presat de piețele slabe de export, de războiul comercial, de reducerea investițiilor și de stocurile crescute din cauza vânzărilor slabe, sectorul de producție „s-a străduit” totuși să rămână pe linia de plutire în anul 2019 și să crească ușor în ianuarie 2020. Drept urmare, sectorul serviciilor a contribuit din nou decisiv la creșterea economică. Dacă și creșterea producției s-ar menține, ar indica faptul că acordul comercial parțial cu China poate oferi un impuls pentru creșterea economică ulterioară.

Eliza Winger, analist economic, consideră că „Raportul pe luna ianuarie reflectă probabil impactul pozitiv al acordului comercial faza unu între S.U.A. și China. Cu toate acestea, trebuie să ne așteptăm ca această creștere să fie temporară, deoarece producția Boeing pentru 737 Max s-a oprit, iar incertitudinile recente privind răspunsul la focarul de coronavirus pot stresa lanțurile de aprovizionare globale.”

„Măsurătorile” I.S.M. arată că sectorul de producție a crescut ușor, rămânând totuși într-o poziție precară. Opt din 18 industrii producătoare au raportat creșteri în luna ianuarie, conduse de mobilier, produse din lemn, alimente și computere. Opt au raportat, de asemenea, că afacerile s-au redus, inclusiv sectoarele de îmbrăcăminte și echipamente electrice.

Luni, 3 februarie a.c., un alt raport a arătat că firmele își reduc cheltuielile de capital. De asemenea, investițiile în construcțiile private pentru structuri nerezidențiale, inclusiv fabrici, hoteluri și clădiri de birouri, au scăzut cu 1,8% în luna decembrie 2019 față de o lună în urmă.

Indexul I.S.M. pentru gradul de ocupare al forței de muncă în producție s-a îmbunătățit de asemenea în luna ianuarie, dar a rămas anemic la 46,6, ceea ce sugerează că slăbirea angajărilor în sectorul de producție s-ar putea relua. În timp ce fabricile au adăugat anul trecut cele mai puține locuri de muncă din 2016, raportul lunar al Departamentului Muncii, care va fi dat publicității vineri, 7 februarie, va oferi informații detaliate despre angajările de la începutul anului 2020.

Sursa: Bloomberg cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MEEMA

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare