Produsul Intern Brut(PIB) al României a depășit 40 miliarde euro
Produsul Intern Brut trimestrial al României a depășit pentru prima dată în al treilea sfert din 2015 pragul de 40 miliarde euro în valori ajustate sezonier, potrivit datelor prelucrate și comunicate de Eurostat.
Astfel, țara noastră face parte din grupul de țări situate exact la mijlocul puterilor economice europene și figurează în continuare drept a 16-a economie din UE, cu șanse de a prinde din urmă alte trei state.
Pe de o parte, trebuie remarcat că forța economică a României echivalează cu cea însumată pentru Croația, Bulgaria, Slovenia și Lituania luate la un loc. Pe de altă parte, reprezentăm doar ceva mai mult de un procent la nivelul UE și mai puțin de o zecime din economia italiană, cea mai slabă dintre cele patru mari puteri economice ale Europei Unite.
De remarcat faptul că doar aceste patru mari state însumează aproape două treimi din totalul rezultatului consemnat de statistica PIB la nivel european, ceea ce indică o puternică polarizare și o dependență a evoluțiilor din țările mai mici de cea a primelor clasate.
Este și cazul României, care direcționează cele mai mari exporturi către trio-ul Germania – Italia – Franța, majoritar în cadrul UE și în zona Euro.
Contrar unor aserțiuni hazardate, pe termen mediu, nu putem spera decât să avansăm până pe poziția a 13-a în cadrul UE iar pe termen lung (spre foarte lung) să prindem top 10 al celor mai puternice economii europene.
Este exclusă atingerea locului 7 care ne-ar fi indicat în funcție de populație și teritoriu. Acesta va reveni aproape sigur Poloniei, țară mai dezvoltată și cu o populație aproape dublă.
Dacă ne uităm la progresul înregistrat de România în ultimii ani la recuperarea decalajelor față de țările mai dezvoltate din UE, observăm că avansul înregistrat în euro a depășit cu mult ( cu 60% – 90%) creșterea reală pe care a calculat-o INS.
Sursa:cursdeguvernare.ro