Profesorii refuză oferta Guvernului şi continuă greva. Luni ar trebui să înceapă înscrierile pentru Bacalaureat. Marţi este anunţat un amplu protest al cadrelor didactice

Greva din educaţie continuă! Guvernul a mai făcut duminică o încercare de a-i convinge pe profesori să reia lucrul. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunţat prime pentru toţi angajaţii din învăţământ. Nu este însă o ofertă nouă, iar sindicaliştii au refuzat-o deja şi spun că aşteaptă o propunere serioasă. Mâine ar urma să înceapă şi discuţii între ministrul Muncii și reprezentanții sindicatelor din Educație și din celelalte sectoare publice privind noua lege a salarizării care să aducă venituri mai mari profesorilor.

La mai puţin de 48 de ore de la anunţul de vineri, Guvernul anunţă aceleaşi măsuri pentru angajaţii din educaţie. O primă De 2.500 de lei pentru cadrele didactice, în două tranşe de 1.000, respectiv 1.500 de lei în iunie şi octombrie şi 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, tot în două tranşe, în iunie şi septembrie. Reacţia sindicatelor a fost aceeaşi: de respingere.

Hăncescu: Domnul Cărbunaru este într-o eroare totală. Este greva sistemului de învăţământ, nu e a liderilor. Mi se pare că Guvernul nu a înţeles lucrul acesta (…) Greva generală va continua în învăţământ până când Guvernul îşi va da seama ce se întâmplă în această ţară. Noi vrem, repet, o creştere imediată a veniturilor şi să vină Guvenrul  cu o ofertă serioasă, nu 8% cât înseamnă acele prime, noi am cerut 25 şi cel mai important, act normativ.

Semnale că greva nu se va suspenda vin şi din ţară. Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar de la Iaşi îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul dintre profesori şi Guvern

Anunţul de astăzi al Guvernului nu e văzut cu ochi buni nici de reprezentanţii părinţilor, care spun că nu face altceva decât să învrăjbească cele două tabere.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache: În acest moment nu mai vorbim de un dialog, e clar că  vorbim despre o confruntare. E un moment delicat. Dacă după greva de avertisment ştiind că urmează cea generală am crezut cu toţii că nu se va ajunge atât de departe şi că într-un final vorbim doar de un joc de şah în fază iniţială, se pare că acest joc de şah capătă o altă turnură în sensul în care ţine prea mult.

Tot astăzi, Guvernul a anunţat şi faptul că negocierile pentru legea salarizării vor fi devansate.

Mâine ar trebui să înceapă înscrierile pentru examenul de Bacalaureat, dar depinde de la liceul la liceu dacă acest lucru se va putea întâmpla. Un amplu protest al celor din învăţământ este anunţat pentru marţi, când peste 20.000 de angajaţi vor pleca în marş din Piaţa Victoriei către Palatul Cotroceni.

Liderul sindical Simion Hăncescu a declarat la TVR Info: Domnul Cărbunaru a repetat ce ştiam de vineri, eu am să repet acelaşi lucru: greva generală va continua în Învăţământ până când Guvernul îşi va da seama ce se întâmplă în această ţară. Noi am cerut o mărire salarială de 25 la sută pentru perioada imediat următoare, iar Guvernul a venit cu această ofertă de 8 la sută. Şi ce este mai important, şi acesta este motivul grevei, Guvernul nu ne-a spus foarte clar dacă intenţionează să emită un act normativ prin care să se stabilească foarte clar că în noua lege a salarizării, profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie. Este vorba de creşterea salarială de 60 la sută în medie (…) Noi vrem o creştere imediată a veniturilor şi să vină Guvernul cu o ofertă serioasă, nu opt la sută, şi, cel mai important, vrem act normativ. Vrem să vedem negru pe alb că are bune intenţii Guvernul. Ordonanţele cu care a venit Guvernul au pus gaz pe foc (…) Protestele continuă. Semnalele sunt clare: revolta oamenilor va creşte.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al Guvernului:

  • Guvernul a pregătit OUG care va implica majorări ale salariilor personalului didactic și nedidactic
  • E un efort bugetar de peste 700 de milioane de lei
  • Toți angajații din învățământ vor primi bani în mod diferențiat:
  • 2.500 de lei primă de carieră didactică sau primă de compensare până la noua grilă de salarizare
  • 1.000 de lei pentru personalul nedidactic
  • Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale din educație
  • De luni ministrul Muncii începe dialogul cu sindicatele din educație pentru noile grile din viitoarea lege a educației
  • 15 iulie e termenul la care Banca Mondială trebuie să își exprime punctul de vedere pe noua lege a salarizării
  • Deci procesul de dialog se devansează
  • Premierul a cerut ca acest dialog să fie accelerat, pentru toate categoriile, începând cu educația, urmând sănătatea, transporturile
  • Copiii au nevoie ca profesorii lor să fie în clase pentru a încheia cu bine acest an școlar
  • Facem acest apel de reluare a cursurilor, pornind de la nevoia copiilor de a-și încheia anul școlar și de a susține examenele
  • Ministerul Educației e pregătit să vină cu soluții în cazul examenelor naţionale, pe măsură ce intrăm în această perioadă
  • Ne așteptăm să găsim înțelegere, pentru că guvernul vine cu măsuri concrete, nu cu promisiuni, și cu deschidere la dialog
  • Peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic sunt în grevă generală de luni.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare