Profesorii se pregătesc de grevă generală şi sunt hotărâţi să îngheţe anul şcolar; se anunță proteste masive la Guvern

Sâmbătă, sindicaliștii din Educație au anunțat Guvernul și Parlamentul României, că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale. Marți și miercuri va fi pichetat Guvernul, anunță România TV.
„Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliția de Guvernare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ, în condițiile în care: se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime; se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni; se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și se blochează activitățile de formare profesională (esențiale în dezvoltarea carierei didactice)”, transmit, într-un comunicat de presă comun, federațiile sindicale.
„Indiferent dacă acest proiect de ordonanță de urgență va fi aprobat sau nu, revendicările FSLI, FSE „Spiru Haret” și FNS „Alma Mater” rămân aceleași: rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege; identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului din învățământ; adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri; în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate; remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”, arată sindicaliștii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare