Prognoza ANM pentru luna iunie: Temperaturi scăzute şi ploi

Temperaturile vor fi mai scăzute faţă de normalul perioadei și sunt anunțate ploi, a anunţat duminică Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză meteo valabilă între 25 mai și 22 iunie.

Potrivit ANM, săptămâna viitoare vremea va fi răcoroasă şi va ploua în est, sud-est şi zona centrală, valorile termice estimate pentru această săptămână fiind coborâte decât cele specifice acestei perioade.

  • În săptămâna 1 -8 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
  • În săptămâna 8 – 15 iunie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toată ţara. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor sudice şi sud-estice, unde local cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare.
  • În săptămâna 15 -22 iunie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în jumătatea nordică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, potrivit digi24.ro.