Programele Casa Verde și Rabla vor fi lansate în următoarele săptămâni.Guvernul a aprobat bugetul Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu, cei care se ocupă de programe

Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu.

Potrivit actului normativ, în anul 2018 a fost estimată o valoare a creditelor de angajament în cuantum de 392,852 milioane lei și a creditelor bugetare în cuantum de 519,852 milioane lei pentru finanțarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Gratiela GavrilescuConform ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu în următoarea perioada se va publica în monitorul oficial actul normativ aprobat de Guvern iar în câteva săptămâni vor aparea normele de aplicare și apoi programele vor fi lansate.

Printre programele care urmează să fie finanțate din Fondul pentru mediu, menționăm următoarele:

– Programul vizând reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului pentru care s-au alocat credite de angajament în valoare de 20 milioane lei și credite bugetare de 20 milioane lei;

– Programul privind gestionarea deșeurilor pentru care s-au alocat credite de angajament în valoare de 76,745 milioane lei și credite bugetare în valoare de 10,995 milioane lei.

– Programul vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare pentru care au fost alocate credite bugetare în valoare de 175 milioane lei;

Programul privind împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor pentru care s-au alocat credite bugetare de 20 milioane lei și credite de angajament de 200 mii lei;

Programul vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului pentru care au fost alocate credite de angajament în valoare de 10 milioane lei;

Programul vizând creșterea producției de energie din surse regenerabile pentru care au fost alocate credite de angajament în sumă de 5,657 milioane lei și credite bugetare de 5,657 milioane lei;

– Programul privind efectuarea de monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice cu o alocare de credite de angajament în valoare de 26,950 milioane lei și 10 milioane lei credite bugetare;

casa verde 2018Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire (Programul Casa Verde) pentru care s-au alocat credite de angajament de 300 mii lei și credite bugetare de 35 milioane lei;

Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localitățile din mediul urban pentru care s-au alocat credite bugetare în valoare de 200  mii lei;

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul Rabla) pentru care         s-au alocat credite de angajament în valoare de 133 milioane lei și credite bugetare în valoare de 150 milioane lei;

Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului cu o alocare de credite bugetare în sumă de 13 milioane lei;

rablaProgramul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) pentru care au fost alocate credite de angajament în valoare de 120 milioane lei și credite bugetare 80 milioane lei.

De asemenea, se estimează pe anul 2018 necesitatea asigurării, din excedentul anilor precedenți, a sumei de 845,891 milioane lei necesară restituirii taxei auto. Această sumă se va restitui din excedentul Fondului pentru mediu încasat din taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule și cele ale Ordinului nr. 1488/3198/2017 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului  nr. 52/2017.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare