Reprezentanţii Programului Alimentar Mondial (PAM), o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), au anunţat miercuri că furnizează ajutor alimentar de urgenţă pentru 1 milion de persoane în Ucraina după invadarea acestei ţări de forţele militare ruse, informează AFP, anunță Agerpres.
„Camioane, trenuri şi camionete care livrează astăzi alimente pentru persoanele cele mai vulnerabile în întreaga ţară şi alte convoaie umanitare sunt aşteptate în zilele următoare”, au declarat reprezentanţii PAM într-un comunicat.
Potrivit PAM, „mai mult de 6,5 milioane de persoane” au fost strămutate în interiorul Ucrainei, iar accesul la alimente reprezintă „una dintre principalele trei preocupări” ale populaţiei ucrainene, alături de siguranţa personală şi aprovizionarea cu carburanţi.
PAM a solicitat de la donatorii săi fonduri în valoare de „590 de milioane de dolari pentru a susţine 3,1 milioane de persoane” care au nevoie de un astfel de ajutor umanitar.
Conflictul din Ucraina, fostul „grânar al Europei”, care producea alimente „pentru 400 de milioane de persoane” de pe mai multe continente, a declanşat de altfel un val de foamete aproape peste tot în lume, au reamintit reprezentanţii PAM.
Preţurile mondiale pentru produsele alimentare au crescut puternic de la începutul conflictului, atingând un nivel istoric în februarie 2022.
Aceste creşteri se vor repercuta asupra preţurilor locale şi vor limita şi mai mult accesul la alimente pentru milioane de persoane care sunt deja afectate de inflaţia din ţările lor.
„Consecinţele conflictului se vor propaga spre exterior”, a declarat Corinne Fleischer, director regional al PAM.
„În cadrul PAM, şi noi trebuie să plătim la rândul nostru mai scump pentru produsele alimentare pe care le cumpărăm, iar operaţiunile noastre ce vizează ajutorarea acestor persoane sunt şi ele afectate. Trebuie ca lumea întreagă să se mobilizeze în această perioadă critică”, a concluzionat reprezentanta acestei agenţii din cadrul ONU.
sursa – AGERPRES