-
Prin programul „Şcoală pentru Viaţă” România – Israel, un grup de elevi români de la Școala Ciulniţa au fost în vizită la Școala Gvanim din Menashe
În luna aprilie a acestui an, Clean Tech International a deschis o nouă oportunitate de cunoaştere elevilor din Ciulniţa cu scopul de a beneficia de o viziune internaţională şi a organizat pentru clasa a VIII-a o vizită în Israel pentru un schimb de experienţă. Delegaţia oficială a fost condusă de primarul comunei Ciulniţa, dl. Stelică Gheorghe şi de preotul şi dirigintele clasei, dl. Felician Lungu, împreună cu dna. Director Prof. Constanţa Iosif, dna. Prof. Mirela Nicolescu, Preşedintele Asociaţiei Ciulniţa dna. Ioana Mihai şi de reprezentanţii Clean Tech International dl. Shimon Kashti şi dna. Oana Dascălu.
Ţelul ambiţios al programului este pregătească tinerii să devină membrii cheie ai societăţii pe plan local, naţional şi internaţional. Intenţia programului este să dezvolte abilităţile de lider, încrederea în sine şi implicarea socială alături de o expunere către lumea antreprenoriatului, încurajând voluntariatul şi acţiunea în diverse domenii ale societăţii.
În timpul vizitei în Israel, elevii de la Școala Ciulniţa au avut ocazia să se întâlnească cu elevi de aceeaşi vârstă de la Școala Gvanim din Menashe, să comunice cu ei în limba engleză, să joace jocuri, să facă schimb de cultură și să facă parte din proiecte interactive. Elevii au participat la un atelier ecologic, unde au aflat cum pot fi tratate apele uzate și reutilizate pentru irigare și cum să-și facă propriul medicament din plante.
Elevii Școlii Ciulnita au avut șansa de a fi tinerii ambasadori ai României și de a fi mândri de valorile lor, de a-și îmbunătăți încrederea în sine și de a experimenta abordarea internațională. Ei au învățat să fie toleranți și să accepte pe alții indiferent de naționalitatea sau religia lor. Şi-au dezvoltat conștiința de sine și au primit motivația de a deveni lideri în societatea lor. Elevii și-au extins cercurile sociale la nivel internațional și vor ţine legătura în mod regulat cu clasa pe care au întâlnit-o în Israel.
În plus, elevii au avut ocazia să viziteze principalele locuri sfinte pentru creștinism din Ierusalim, Nazaret, Cana Galileii, Tabgha, Marea Galileii și Râul Iordan și să experimenteze viața modernă din Tel Aviv.
Programul va continua prin cursuri de engleză on-line conduse de o echipă formată din lectori și absolvenți din lumea academică. De două ori pe săptămână elevii cei mai buni de la Școala Ciulniţa vor participa la dezbateri video on-line despre subiectele sociale, economice și politice actuale cu elevii de la Școala Gvanim din Israel și cu alți studenți din întreaga lume și vor studia limba engleză într-un mod distractiv.
Eforturile tuturor celor implicați în acest program sunt reflectate în rezultatele elevilor, iar primii doi ani de implementare a proiectului confirmă faptul că: rezultatele elevilor la învăţătură s-au îmbunătățit, copiii au înregistrat progrese și au crescut media cu cel puțin un punct.
În același timp, primarul Ciulniţei, dl. Stelică Gheorghe și-a petrecut timpul cu primarul Menashe, dl. Ilan Sade. Ei au discutat despre sistemul de administrație și au vizitat proiectele Menashe în agricultură, mediu, reciclare.
“A fost foarte impresionant să vedem rezultatele care pot fi obținute într-o regiune agricolă și rurală”, a declarat primarul Ciulniţei, dl. Stelică Gheorghe. Mai mult, el a luat două proiecte pe care dorește să le pună în aplicare în Ciulniţa privind reciclarea nămolurilor de la epurare și a gunoiului de grajd de la animale și a invitat investitori să considere realizarea unor investiţii de tehnologie avansată în agricultură în Ciulniţa. De exemplu, cultivarea florilor comestibile, care au acum o piață de export mare, pentru a beneficia de solul fertil al Ciulniţei și de costul operațional mai mic comparativ cu Israel. Primarul a susținut continuarea contactului dintre cele două școli în beneficiul elevilor.
Programul „Şcoală pentru Viaţă” Ciulniţa
În mediul rural, sprijinul oferit elevilor este unul redus, motiv pentru care Clean Tech International a decis că elevii de pe raza comunei Ciulnița merită șansa unui sprijin educațional suplimentar. “Școală pentru Viață” este un proiect mai vechi, inițiat de Primăria Ciulnița împreună cu școala, dar care nu a fost implementat până la începutul anului școlar 2015-2016, din lipsă de fonduri. În calitate de sponsor principal, Clean Tech International sprijină proiectul menționat încă de la demararea acestuia.
Concret, elevii claselor a VII-a și a VIII-a beneficiează de ore suplimentare la trei materii importante: limba română, matematică și engleză. Programul extrașcolar este ținut de profesori diferiți față de cei de la cursurile din programa școlii, după orele de curs. Elevii beneficiază şi de o masa caldă înainte de studiul suplimentar şi de transport acasă.
Primul an al programului a pus accentul pe dezvoltarea încrederii în sine şi a abilităţilor care să le perimtă elevilor să comunice şi să întâlnească elevi din alte ţări. În acest sens, dl. Shimon Kashti, Administratorul Clean Tech International, a contactat Consiliul Regional Menashe din Israel pentru a lansa o invitaţie de schimb de experienţă către Primăria şi Şcoala din Ciulniţa. Menashe este o regiune în principal agricolă, iar Ciulniţa poate studia despre modul lor de administraţie, despre tehologiile inovative folosite în agricultură, despre sistemul educaţional şi multe altele.
Scopul vizitei în Israel a fost în primul rând ca elevii să aibă o experienţă internaţională şi în al doilea rând pentru ca primarul comunei Ciulniţa, dl. Stelică Gheorghe să studieze modul de administrare al Menashe pentru replicarea unor elemente în Ciulniţa. În scurt timp, primarul Menashe, dl. Ilan Sade a transmis o invitaţie oficială către primarul din Culniţa şi elevilor pentru a vedea realizările în domeniile administraţiei şi educaţiei din Menashe.
ecopolitic.ro