Proiect adoptat tacit în Senat: Eutanasierea câinilor sănătoşi – interzisă

Senatul a adoptat tacit luni, în plen, o propunere legislativă prin care se interzice eutanasierea câinilor sănătoşi şi este încurajată sterilizarea acestora.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 11 decembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

„Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân până la revendicare sau adopţie, populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum şi prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari neafiliaţi şi de senatorul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL).

Potrivit actului normativ adoptat tacit, „animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, examen la care vor asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată”.

„Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi. Eutanasierea câinilor sănătoşi este interzisă şi este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite”, prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân cu modificările şi completările ulterioare.

sursa Agerpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare