Proiect al unui deputat pentru instituirea profesiei de asistent în educație timpurie

Deputatul USR PLUS Alin Apostol lansează în dezbatere publică un proiect de lege pentru introducerea în România a profesiei de asistent în educație timpurie, meserie care se practică cu succes în alte state ale Uniunii Europene și care ar ajuta în mod real părinții ai căror copii au vârsta sub cea de școlarizare obligatorie.

Vrem să aducem în România o meserie care se practică cu succes de foarte mulți ani peste tot în UE. Cu investiții absolut minime din partea statului, asistentul în educație timpurie va permite părinților de copii mici să se întoarcă la muncă. Vom putea recupera decalajele în educație timpurie, pentru că suntem codașii Europei la capitolul ăsta”, declară deputatul USR PLUS Alin Apostol.

România are printre cele mai slabe rezultate în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul creșelor. De exemplu, din 74 de orașe cu populație sub 10.000 de locuitori doar nouă au creșe, iar municipiul Galați, cu circa 300.000 de locuitori, numără doar două creșe, spune deputatul.

România are numai 350 de creșe în orașele mari, care deservesc circa 22.000 de copii dintr-o populație totală de 550.000 de copii cu vârsta de până la 3 ani. Restul copiilor nu beneficiază de educație timpurie, fiind puțini cei cu vârste între 2 și 3 ani care merg la grădiniță.

În orașele în care există creșe, pentru fiecare copil înscris mai există unul pe lista de așteptare, care nu a mai găsit loc.

Proiectul deputatului USR PLUS Alin Apostol vrea să rezolve această problemă a nevoii uriașe de educație timpurie. Asistentul în educație timpurie va compensa lipsa de locuri în creșe printr-o soluție alternativă la fel de bună. În plus, vor fi create locuri de muncă și vor fi ajutați părinții în reinserția pe piața muncii.

Asistent în educație timpurie va putea fi persoana cu domiciliul ori reședința legală în România, care îndeplinește anumite condiții, care este calificată să desfășoare servicii de îngrijire și educație și este înscrisă într-un Registru național gestionat de Ministerul Educației. Asistentul în educație timpurie va putea oferi servicii de îngrijire și educație pentru un maximum de 5 copii antepreșcolari sau preșcolari simultan, inclusiv propriii copii.

Printr-o formare simplă și cu costuri incomparabil mai mici decât deschiderea unei creșe (care costă circa 1 milion de euro), putem crește numărul de copiii care beneficiază de educație timpurie la 4,5% în doar 1 an și la 9% în 2 ani! Și cu ajutorul asistenților în educație timpurie, putem recupera din decalajul față de țările vestice la capitolul Educație 0-3 ani în decursul câtorva ani”, mai precizează deputatul USR PLUS Alin Apostol.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare