- Toți cei care dețin titlul științific de doctor trebuie să beneficieze de indemnizația prevăzută în Legea salarizării
Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba, anunță depunerea unui proiect de act normativ foarte important, care modifică art. 14 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
Astfel, toți cei care dețin titlul științific de doctor trebuie să beneficieze de indemnizația prevăzută în lege:
„Atunci când doamna Olguța Vasilescu și-a asumat autoratul Legii salarizării, a promis că va înlătura inechitățile din salarizarea publică. Dar, la scurt timp de la implementarea acestei legi, constatăm că s-au instituit mai multe discriminări decât erau înainte de implementarea legii. În această categorie intră și acordarea indemnizației pentru deținerea titlului de doctor pentru angajații din sectorul public, reglementare defectuoasă care a generat mii de discriminări între cei mai bine calificați. Unii beneficiază de această indemnizație, alții nu!
- Cei mai nemulțumiți sunt angajații în sistemul de învățământ. Aceștia au fost puși în situația de a pierde dreptul, de care au beneficiat până la 1 iulie, atunci când a intrat în vigoare noua lege a salarizării. Chiar pe această temă i-am adresat o interpelare ministrului Muncii, care nu s-a deranjat să răspundă nici măcar după o lună de la transmiterea ei.
Pentru acest motiv, am decis depunerea unei propuneri legislative, împreună și cu alți colegi parlamentari din PNL, pentru a îndrepta discriminările generate de art. 14 din Legea salarizării. Astfel, propunem eliminarea discriminărilor absurde prevăzute în Legea salarizării, deoarece salariatul din sistemul public, din administraţia publică sau din învăţământ, deţinător al titlului ştiinţific de doctor, nu trebuie discriminat salarial în funcţie de forma contractului de muncă, ci trebuie plătit în funcție de calificarea și performanța sa. De asemenea, de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor trebuie să beneficieze toate cadrele didactice din sistemul public de învăţământ din România, indiferent dacă şi-au echivalat sau nu acest titlu cu gradul didactic I. Pentru noi, scopul legii trebuie să fie menţinerea, atragerea şi stimularea cadrelor didactice bine pregătite în învăţământ, dar și menținerea și atragerea de funcționari publici foarte bine calificați.” a declarat deputatul PNL.
ecopolitic.ro