Proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică: Decontarea orelor de terapie pentru copiii cu autism

Pași mici si poticniţi către decontarea orelor de terapie pentru cei cu autism. De mai bine de 3 ani, există buget alocat, dar banii nu pot fi accesați pentru că legislaţia în vigoare nu poate fi aplicată. Încă o ordonanţă de urgenţă propune modificarea legii sănătăţii, ca să se ajungă la decontare, transmit Știrile TVR. 

Băiatul Ancăi a fost diagnosticat cu autism când avea un an și jumătate. A făcut terapie gratuit la un centru al Asociației Help Autism. Altfel nu şi-ar fi permis să plătească cele 4 ore de terapie necesare.

Un proiect de ordonanță aflat acum în dezbatere publică propune din nou modificarea legislației astfel încât decontarea orelor de terapie pentru copiii cu autism, prin Casa Naţională de Sănătate să fie posibilă.

Deși legea spune că și ONG-urile vor putea și ele să deconteze orele de terapie, acest lucru este acum imposibil. De vină este statutul Colegiul Psihologilor care nu permite trecerea terapeuţilor angajaţi într-un ONG într-un registru special.

Din 30.000 de psihologi cu drept de practică, doar 480 sunt pe lista celor care, din punct de vedere al asociației, pot lucra cu copii cu autism.

De mai bine de 3 ani, 200 de milioane de lei sunt alocate decontării orelor de terapie. 50 de minute de terapie ar urma să fie decontate cu 120 de lei. Dar pe lângă terapie un copil cu autism are nevoie și kinetoterapie, logopedie sau integrare senzorială.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare