Ministerul Culturii a pus, vineri, în dezbaterea un proiect de lege care prevede interzicerea, până la data 31 august 2020, a organizării evenimentelor, festivalurilor şi manifestărilor culturale, artistice la care sunt prezenţi peste 1.000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului.
Proiectul de lege urmărește să prevină și să combată efectele pandemiei de COVID-19, și să instituie măsuri temporare, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Potrivit expunerii de motive, dat fiind riscul epidemiologic în cazul evenimentelor cu peste 1.000 de participanti simultan, se consideră necesară interzicerea temporară a acestor activităţi.
Urmează să fie avizat de miniștrii Sănătăţii, Economiei şi Justiţiei.