Proiect-pilot de transport special destinat elevilor, la Târgu Mureş

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi viceprimarul Portik Vilmos, au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea unui proiect-pilot care constă în înfiinţarea unor rute speciale de transport a elevilor către o serie de unităţi de învăţământ din oraş, astfel încât să se evite aglomeraţia de la orele dimineţii.

‘Începerea noului an şcolar, în condiţii de siguranţă şi de evitare a unei supra-aglomerări în trafic este una dintre priorităţile noastre, ca administraţie locală. Astfel, implementăm, începând de luni, 13 septembrie, un program ce vizează suplimentarea a patru dintre cele mai frecventate rute de transport în comun, cu autobuze destinate exclusiv elevilor’, a declarat Soos Zoltan.

Astfel, în baza unui parteneriat cu SC Transport Local SA Târgu Mureş, autobuzele destinate exclusiv elevilor vor circula pe Linia 10 (ruta Cartierul Unirii – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă), Linia 19 (ruta Cartierul Tudor-SMURD), Linia 18 (ruta Combinat – SCJU) şi Linia 23 (ruta Autogara Transport Local – SMURD).

Conducerea administraţiei locale a precizat că pe rutele amintite, la orele stabilite, vor porni în tandem două autobuze, primul dintre ele fiind destinat exclusiv elevilor.

‘Bineînţeles, pe aceste rute, la fel ca pe toate, de altfel, elevii vor avea acces gratuit, iar cei mici vor putea fi însoţiţi de maximum 1 adult, care îşi va putea folosi fie abonamentul de transport, fie va putea achiziţiona un bilet, cu tarif normal’, a spus Portik Vilmos, care a precizat că de siguranţa elevilor se va îngriji câte un poliţist local şi câte un controlor pe fiecare mijloc de transport.

Programul-pilot se va derula pe parcursul întregului an şcolar, iar evaluarea acestuia se va face periodic cu scopul îmbunătăţirii serviciului.

Sursa: PRESSONLINE