Proiect PNL: Deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari pe drumurile publice, doar în prezenţa a cel puţin două persoane adulte

Deputaţii PNL Gabriel Andronache şi Cristina Vecerdi au depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari pe drumurile publice să se facă doar în prezenţa a cel puţin două persoane adulte, care vor purta vestă reflectorizantă, indiferent de perioada din zi sau de anotimp. În plus, administraţiile publice locale sunt obligate să asigure iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni nesemaforizate.

Iniţiatorii afirmă în proiect că implementarea măsurilor privind siguranţa rutieră este o obligaţie a tuturor statelor din Uniunea Europeană, dar în numeroase cazuri modificările de infrastructură rutieră necesită timp şi resurse financiare.

Acesta este motivul pentru care, spun deputaţii, propun modificarea legii, în sensul în care deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari, efectuate pe drumurile publice, să se facă în prezenţa a cel puţin două persoane adulte, care vor purta vestă reflectorizantă sau elemente reflectorizante de îmbrăcăminte, indiferent de perioada din zi sau anotimp, astfel încât să fie vizibili de la distanţă de minim 100 de metri.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare