PNL cere Guvernului să avizeze un proiect prin care redevențele din exploatări de suprafață să rămână, în proporție de 80%, la nivel local, astfel încât UAT-urile să îşi suplimenteze fondurile. Guvernul a transmis deputaţilor PNL că susţine acest proiect. Anunţul a fost făcut, luni, de ministrul Economiei, Virgil Popescu.
„Cred că are un impact foarte mare asupra unităților administrativ teritoriale. Cred că UAT-urilor vor câștiga mult mai mult. Vor merge 40% căre primării, 40% către consiliile județene. Și cred că va finaliza foarte mult din redevențele care se pierd acum. Agenției Naționale pentru Resurse Minerale îi este foarte greu să gestioneze de la nivel central toate bogățiile, iar UAT-urile vor fi mult mai interesate să urmărească ele, va fi o fiscalizare mult mai bună și o încasare mult mai mare”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, după şedinţa pe care a avut-o cu deputaţii PNL.
Grupul parlamentar PNL și membrii Guvernului au început, luni, o serie de consultări de lucru, pentru a stabili un punct de vedere comun asupra inițiativelor legislative care vor intra în dezbatere în noua sesiune parlamentară.