Proiect PSD-PNL, depus în Parlament: Banca Naţională a României, obligată să pună la dispoziţia consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată

Parlamentarii George Tuţă (PNL) si Radu Oprea (PSD) au depus miercuri, în Parlament, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii incluziunii financiare, care prevede că Banca Naţională a României va fi obligată să pună la dispoziţia consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată, relatează News.ro. 

Potrivit senatorului Radu Ştefan Oprea, incluziunea financiară este un ”proces prin care populaţia şi întreprinderile au acces la produse şi servicii de calitate, financiare, de la produsele de asigurări şi creditare în special. ”În România, incluziunea financiară nu este dezvoltată, nu avem rezultate foarte bune”, a afirmat Oprea, precizând că iniţiativa îşi propune să rezolve o parte din aceste probleme, despre educaţia financiară urmând a se discuta în viitor.

Deputatul PNL George Tuţă a arătat că iniţiativa este semnată de peste 100 de parlamentari. ”Cu un cont sau un card poţi avea acces la servicii mai bune sau la produse mai ieftine”, a spus Tuţă.

Ce prevede proiectul de lege

 

Proiectul prevede că Banca Naţională a României are obligaţia de a pune la dispoziţia consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată, cel puţin pentru serviciile cuprinse în Lista prevăzută la art. 5 la nivel naţional.

Site-ul internet oferă inclusiv informaţii cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată şi la localizarea bancomatelor şi a automatelor ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote şi monede ale acestora.

De asemenea, prestatorii de servicii de plată transmit Băncii Naţionale a României, cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori operează modificări, precum şi la cererea acesteia, informaţii, în format deschis, prelucrabil automat, potrivit Legii nr. 109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la: a) comisioanele percepute pentru serviciile cuprinse în Lista prevăzută la art. 5 la nivel naţional, aplicabile la data transmiterii, precum şi serviciile aferente unui cont de plăţi şi comisioanele percepute ce vor fi aplicabile, cu cel puţin 5 zile înainte de modificarea sau introducerea acestora; b) sediile şi localizarea bancomatelor, automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote şi monede, cu cel puţin 5 zile înainte de data propusă pentru schimbarea acestora.

Iniţiatori:Cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a alege cele mai bune servicii financiare pentru a-şi putea gestiona resursele

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a alege cele mai bune servicii financiare pentru a-şi putea gestiona resursele, dar şi pentru a-şi simplifica interacţiunea pe care o are cu statul sau cu operatorii economici privaţi.

”Incluziunea financiară are un rol important în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, iar acest lucru poate fi extins prin programe de educaţie, dar şi prin facilităţi oferite cu scopul reducerii numărului consumatorilor vulnerabili de servicii financiare.Incluziunea financiară este mijlocul prin care oamenii îşi pot face banii să lucreze pentru ei, permiţându-le, în acest mod, să îşi maximizeze oportunităţile, să se angajeze, să devină autonomi, sporind bunăstarea fizică şi psihică şi aducând avantaje deopotrivă societăţii civile, cât şi organismelor statului. Prin prezenta lege ne propunem să oferim oportunitatea fiecărui cetăţean să aibă garantat un cont, fără comisioane financiare, unde să i se poată face plăţile de natură salarială sau a beneficiilor sociale. Totodată, titularul contului poate să definească o relaţie predictibilă şi unitară cu instituţiile statului”, spun parlamentarii.

Aşa cum arată Directiva 2014/92/UE a Parlamentului European şi Consiliului, buna funcţionare a pieţei interne şi dezvoltarea unei economii moderne, favorabile incluziunii sociale, depind tot mai mult de furnizarea universală a serviciilor de plată. În acest sens, legislaţia din România trebuie să se înscrie într-o strategie economică inteligentă, care să ţină seama în mod efectiv de nevoile consumatorilor mai vulnerabili, mai arată semnatarii proiectului.

Ei arată că, prin modificările prevăzute în lege, va creşte gradul de colectare la bugetul statului, se va diminua tentaţia corupţie în rândul funcţionarilor şi, totodată, va duce la creşterea gradului de digitalizare a administraţiilor statului.

”În prezent, mobilitatea scăzută a consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile financiare cu amănuntul este cauzată în mare măsură de lipsa de transparenţă şi de comparabilitate a comisioanelor şi a serviciilor oferite, precum şi de dificultăţile legate de schimbarea conturilor de plăţi, lucru ce generează neîncredere în rândul consumatorilor cu privire la instituţiile bancare. Tot în favoarea adoptării acestei legi, în PNRR, la capitolul privind mobilitatea urbană se vorbeşte despre o investiţie ce prevede alocarea unor bani în scopul acceptării de plăţi online a taxelor şi impozitelor, spun parlamentarii. Instituţiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăţi cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispoziţiilor privind prevenirea spălării banilor şi combaterea finanţării terorismului. Această prevedere se face în sprijinul consumatorilor, astfel încât toţi cetăţenii să beneficieze de un cont de bază în România”, se menţionează în expunerea de motive.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare