Proiect REPER: Este interzisă candidatura la principalele funcţii în stat a demnitarilor sau funcţionarilor care au ocupat funcţii în conducerea PCR sau care au colaborat cu Securitatea

Deputatul neafiliat Andrei Lupu, membru al partidului REPER, a anunţat, joi, că a depus un proiect de modificare a OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii prin care este interzisă candidatura la principalele funcţii în stat, precum şi participarea la ceremonii oficiale a demnitarilor sau funcţionarilor care au ocupat funcţii în conducerea Partidului Comunist Român sau care au colaborat cu Securitatea.

Potrivit propunerii legislative, cei care îşi doresc sa candideze anul viitor la principalele funcţii din statul român nu o vor mai putea face dacă au ocupat funcţii de conducere în Partidul Comunist Român ori dacă au colaborat cu Securitatea, indiferent de formă. În momentul de faţă există obligaţia candidaţilor de a declara dacă au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, fără a exista totuşi o interdicţie de a candida, ceea ce a făcut posibilă candidatura şi chiar alegerea în funcţia de preşedinte al României a unor persoane precum Ion Iliescu sau Traian Băsescu. Motivaţia proiectului vine din nevoia României de a se alinia la valorile europene şi prevenirea unui regres spre autoritarism, motivează iniţiatorul, potrivit unui comunicat de presă.

Conform propunerii legislative, anumite categorii de foşti membri ai regimului comunist vor fi de asemenea exceptaţi de la funeraliile de stat şi onorurile militare.

„Am depus acest proiect într-un moment simbolic, în care zeci de indivizi despre care ştim bine că au fost în slujba fostului regim comunist se vor perinda cărând coroane la mormintele eroilor Revoluţiei din 1989. Acest spectacol grotesc în care indivizi care au beneficiat de pe urma dictaturii comuniste varsă lacrimi mincinoase la mormintele eroilor revoluţiei îmi provoacă un dezgust profund. Lipsa lor de ruşine trebuie sancţionată public şi am făcut acest lucru prin interzicerea prezenţei lor la astfel de manifestări oficiale. Dacă au cu adevărat remuşcări, şi le pot exprima în particular, nu pe banii statului şi în public, traumatizând din nou familiile victimelor nevinovate”, a declarat Andrei Lupu.

El a adăugat că a folosit acest prilej pentru a cere verificarea tuturor celor care vor candida la funcţii importante în 2024, „astfel încât să ne rupem de trecutul comunist şi securist odată pentru totdeauna”.

„Este târziu, ar fi trebuit să facem acest lucru încă din 1990, dar societatea românească a fost capturată de partide şi politicieni proveniţi din aparatul de partid şi de stat comunist care au împiedicat această asanare morală. Astăzi îi vedem pe aceşti moştenitori ai Securităţii cum încearcă să folosească partide precum AUR sau curente conservatoare din alte partide pentru a diviza societatea şi pentru a câştiga din nou capital politic. Gestul meu este reparatoriu şi preventiv în acest moment şi sper ca şi alte forţe politice responsabile să înţeleagă această nevoie de a încuraja respingerea ideologiilor şi practicilor totalitare şi de a susţine tranziţia către o guvernare democratică”, a transmis deputatul REPER.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare