Senatorul PSD Șerban Nicolae a depus, în Parlament, un proiect de lege prin care guvernele interimare ar putea să emită, doar în anumite condiții, ordonanțe simple și ordonanțe de urgență. Șerban Nicolae precizează în situația în care Parlamentul este dizolvat, un guvern poate funcționa interimar și pentru o perioadă mai mare de 6 luni, timp în care se poate confrunta cu situație extrem de grave și ar fi absurd să nu poate emită ordonanțe pentru a rezolva situațiile excepționale.
„Guvernul aflat în situatia prevazuta la alin (3) emite ordonante potrivit legii de abilitare adoptata de Parlament in conditiile prevazute de art.115 alin (1) – (3) din Constitutia Romaniei. Cu respectarea prevederilr art. 115 alin (4) – (6) din Constitutia Romaniei, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta pentru aplicarea masurilor necesare in situatiile prevazute la art. 53, art. 92 alin (3) si (4), art. 93 din Constitutia Romaniei”, potrivit proiectului de lege depus de Șerban Nicolae.
Prin urmare, un guvern interimar ar putea emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, prin lege specială adoptată de Parlament pentru abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanţe.
OUG ar putea fi adoptate de un guvern interimar doar în următoarele cazuri: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, în caz de mobilizare sau de război, în cazul în care Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, potrivit proiectului depus de senatorul PSD.
Ordonanțele de Urgență emise de guvernele interimare, potrivit proiectului de lege, vor urma aceeași procedură ca OUG emise de un Guvern cu atribuții depline.