Proiect USR pentru a-i împiedica pe cei condamnați să fugă din țară

Persoanele condamnate în prima instanță la cel puțin 3 ani de închisoare vor primi obligatoriu de la instanța de apel interdicția de a părăsi România până la pronunțarea deciziei acesteia. Prevederea face parte dintr-un proiect de lege depus în Parlament de deputata USR Oana Murariu.

Cazuri precum recenta fugă de executarea pedepsei a lui Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, ori a doua fugă din țară, tot pentru a scăpa de închisoare, a Elenei Udrea nu au cum să nu revolte opinia publică. Este clar că măsurile prevăzute de actuala legislație pentru a îi împiedica pe fugari sunt neîndestulătoare și e nevoie de măsuri noi. Este mult mai simplu să limităm posibilitatea fugii din țară, decât să depunem ulterior demersuri pentru a-i găsi și a-i aduce în țară, printr-un proces birocratic de multe ori foarte complex și de durată”, declară deputata Oana Murariu, președinte al organizației USR Cluj.

Alături de interdicția de ieșire din țară, instanța de apel va trebui, conform noului proiect de lege, să aplice și măsuri de monitorizare electronică. Adică, va fi extinsă utilizarea brățărilor electronice și în cazul celor condamnați la minimum 3 ani închisoare. În acest fel, va exista un control mai clar asupra localizării persoanei judecate și nu vom mai avea situații în care, chiar înaintea condamnării definitive, aceasta să dispară din țară.

Am avut caz după caz, în special de oameni potenți financiar, care au fugit ca să nu plătească pentru faptele lor. Nu putem asita impasibili și să ne uităm cum unii sunt prinși, alții nu, unii sunt extrădați în România, alți găsesc tertipuri și portițe legale în țările gazdă pentru a nu fi trimiși înapoi. Înfăptuirea Justiției trebuie să se facă într-un stat de drept nu doar câteodată, ci mereu”, adaugă deputata USR Oana Murariu.

USR a solicitat constant ministrului Justiției să ia măsuri pentru ca persoanele condamnate să nu mai poată fugi din țară, iar în martie a depus, la inițiativa deputatului Stelian Ion, un proiect de modificare a Codului de procedură penală astfel încât magistrații să aibă mai multe instrumente pentru prevenirea sustragerii de la executarea pedepsei. Proiectul este ținut la sertar în Camera Deputaților de majoritatea PSD-PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare