Proiectul de lege care creşte atractivitatea pieţei de capital prin simplificarea birocraţiei şi regimului fiscal pentru investitorii individuali la bursă a fost aprobat astăzi de Camera Deputaţilor, for decizional.
Proiectul de lege vizează reducerea impozitului pe câştig din tranzacţii de la 10% la 1%, pentru titluri deţinute mai mult de un an, respectiv 3% pentru titluri deţinute mai puţin de un an, implementarea unui sistem de reţinere la sursă şi eliminarea obligativităţii de declarare/compensare a pierderilor, aşa cum este în prezent.
Sebastian Burduja, iniţiatorul proiectului legislativ: „Stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale şi a birocraţiei pentru investitorii pe piaţa de capital este o măsură liberală, pro-piaţă, un mare pas înainte spre o economie românească competitivă şi puternică. Totodată, iniţiativa noastră este perfect complementară măsurilor de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR): finalizarea listării unui pachet de până 15% din acţiunile Hidroelectrica, până în al doilea trimestru din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătăţire a guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, respectiv o schemă de minimis pentru susţinerea listării IMM-urilor româneşti.
Ce înseamnă aceasta lege pentru români? Pe de-o parte, românii vor putea investi mai uşor pe bursă şi vor câştiga mai mult decât dacă şi-ar ţine în continuare banii la saltea sau în conturi bancare. Pe de altă parte, companiile româneşti vor avea acces la finanţări mai ieftine, ceea ce va însemna noi locuri de muncă, mai bine plătite, şi condiţii de trai mai bune pentru toţi românii.
Urmează o altă listare istorică pentru România – Hidroelectrica (partea deţinută de Fondul Proprietatea). Este o şansă pentru români să investească şi să susţină o companie strategică a statului român. Cu sprijinul tuturor parlamentarilor care au înţeles importanţa acestui proiect legislativ pentru piaţă, de anul viitor vom putea investi prin bursa românească fără birocraţie şi cu impozite reduse”, a declarat Sebastian Burduja.
Deputatul mai spune că proiectul de lege adoptat astăzi are şi două rezultate simbolice, pe lângă stimularea investiţiilor: parteneriatul dintre toţi actorii relevanţi ai pieţei şi cel transpartinic.
„Proiectul de lege este al pieţei de capital, cu acordul tuturor părţilor implicate (Ministerul de Finanţe, ASF, ARB, BVB, AAF etc.), cărora le mulţumesc în mod special, şi ne demonstrează că poate exista deschidere dinspre întreaga clasă politică pentru parteneriat cu mediul privat.
Iar parteneriatul politic între oameni care cred în aceeaşi idee (peste 50 de semnatari de la toate partidele democratice), chiar dacă sunt de la partide diferite, ne arată că în România se şi construieşte, nu doar se critică. Educarea şi încurajarea românilor pentru a investi în piaţa de capital este vitală pentru creşterea veniturilor populaţiei şi pentru stimularea capacităţii de finanţare a economiei locale, cu atât mai mult într-o perioadă în care finanţarea clasică ar putea deveni tot mai greu de accesat de capitalul autohton”, a mai spus Burduja.
Multe ţări din lume, deşi sunt la cu totul alt nivel în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital, folosesc şi metode de stimulare fiscală a acestui domeniu. De exemplu, Belgia are o taxă de 0.12% – 0.35% pe toate tranzacţiile cu instrumente bursiere ale persoanelor fizice rezidente, fără a impozita însă castigul de capital. În Elveţia, câştigurile de capital pe bursă nu sunt deloc taxate. La fel şi în Singapore sau Hong Kong.
Piaţa de capital din România a demonstrat, mai ales în ultimii ani, un potenţial important de finanţare a economiei. În 2021, companiile private s-au finanţat cu peste 230 milioane euro prin vânzări de acţiuni şi cu peste 940 milioane euro prin emisiuni de obligaţiuni. Statul român a atras în 2021 peste 875 de milioane de euro de la populaţie, prin titluri de stat listate la bursă.