Proiectul de extindere şi modernizare a UPU Hunedoara a intrat pe lista-sinteză a CNI

Compania Naţională de Investiţii (CNI) va susţine financiar şi procedural extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Municipal ‘Dr. Alexandru Simionescu’ din Hunedoara, proiectul, evaluat la circa 14 milioane de lei, fiind inclus pe lista-sinteză a subprogramului ‘Unităţi sanitare’, derulat la nivel naţional, a anunţat miercuri administraţia locală.

Proiectul de modernizate şi extindere a UPU Hunedoara a fost prezentat, miercuri, şi ministrului Sănătăţii, în cadrul unei întâlniri pe care o delegaţie a municipalităţii, condusă de primarul Dan Bobouţanu, a avut-o, la Bucureşti, cu Alexandru Rafila.

Primarul Dan Bobouţanu a menţionat că administraţia locală a căutat să acceseze fonduri europene pentru lucrările necesare la UPU, însă pentru acest gen de investiţii au fost eligibile doar spitalele judeţene, motiv pentru care s-a ales varianta CNI.

‘Din păcate, pentru finanţări europene au fost eligibile doar unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor judeţene. Acesta este motivul pentru care nu am reuşit să obţinem bani europeni pentru UPU Hunedoara. Nu ne stă în fire să ne resemnăm şi, din fericire, am reuşit să întocmim o documentaţie pentru modernizarea şi extinderea Urgenţei spitalului din Hunedoara, iniţiativa fiind acceptată de CNI pentru a fi inclusă pe lista-sinteză. Nu putem avansa acum un moment anume la care vor începe şi lucrările efective, dar este important că am reuşit să găsim sursă de finanţare pentru un proiect care, la ora actuală, este evaluat la 14 milioane de lei, inclusiv TVA’, a declarat Bobouţanu.

La rândul său, directorul spitalului, Radu Budae, a arătat că UPU Hunedoara nu a fost niciodată reabilitată până acum, cu toate că funcţionează de 54 de ani.

‘Din 1968, de când s-a construit spitalul, şi până acum, Urgenţa n-a avut parte, cu adevărat, de o reabilitare. Pentru a avea o unitate de primiri urgenţe la standardele actuale e nevoie atât de reabilitarea spaţiilor existente, cât şi de extinderea secţiei în sine prin construirea unui corp nou de clădire aflat pe amplasamentul intrării actuale în UPU Hunedoara. Astfel vom avea şi spaţii suficiente, dar şi circuite medico-sanitare la standardele actuale în domeniu’, a precizat managerul spitalului.

În prezent, Primăria Hunedoara derulează două proiecte cu finanţare europeană destinate spitalului municipal. Primul proiect are o valoare de 2,3 milioane de euro şi vizează dotarea, reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului Integrat al spitalului. Al doilea proiect, în valoare de 7,5 milioane de euro, are ca obiect eficientizarea energetică a corpului principal de clădire al spitalului municipal din Hunedoara.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare