Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Proiectul pentru a doua etapă a sistemului de tarifare rutieră electronică, stabilirea punctelor de control, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții ‘Sistem electronic de tarifare rutieră – Lot 2 – Obiective de control’.

Astfel, proiectul pentru cea de-a doua etapă a sistemului de tarifare rutieră electronică în România, respectiv cea care are obiective de control, a fost aprobat de Executiv.

Concret, pentru operaționalizarea funcției de control, se vor utiliza următoarele echipamente: 250 dispozitive fixe, din care 190 dispozitive vor folosi consolele existente, iar pentru celelalte 60 dispozitive se vor achiziționa console noi, implicit branșamentele acestora.

‘Ultima etapă a proiectului ‘Sistem electronic de tarifare rutieră’ o reprezintă identificarea activităților necesare punctelor fixe de control, în care se vor instala echipamentele hardware și licențele software achiziționate, ce se va desfășura concomitent cu achiziția acestora. În acest scop, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. intenționează să amenajeze locații de control fixe în care să instaleze echipamentele hardware și software achiziționate în etapa a II-a, locații de control care vor colecta date despre autovehiculele ce tranzitează sau se află în raza de acțiune a acestor obiective de control. Aceste obiective de control vor comunica cu modulele informatice din cadrul sistemului electronic de tarifare rutieră, unde informațiile colectate vor fi procesate, analizate și întocmite, după caz, procese verbale de contravenție’, se arată în comunicat.

Obiectivul proiectului ‘Sistem electronic de tarifare rutieră – Lot 2 – Obiective de control’ este și acela de culegere de date și transmiterea către modulele centrale din SER (sistem electronic rovinietă) și STRR (sistem de tarifare rutieră electronică din România), precizează sursa citată.

De asemenea, pentru asigurarea condițiilor de siguranță rutieră, în zona fiecărui obiectiv se va realiza sistem de protecție cu parapet metalic pe o lungime de aproximativ 30 m.

Durata de execuție a etapei a doua este de 10 luni.

Valoarea totală, cu TVA, a Lotului 2 al proiectului este de peste 132 de milioane de lei și se finanțează din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport, și de la bugetul de stat.

Ca informații suplimentare, Executivul precizează că proiectul pentru introducerea noului sistem de tarifare rutieră electronică în România este împărțit în trei etape de implementare, respectiv: etapa I: Sistem electronic de tarifare rutieră, Lot 1 – Sistem informatic centralizat; etapa II: Sistem electronic de tarifare rutieră, Lot 2 – Sistem electronic de tarifare rutieră – Obiective de control; etapa III: Identificarea amplasamentelor de control de pe rețeaua de drumuri naționale din România și realizarea infrastructurii.

‘Noul sistem de tarifare rutieră trebuie să integreze atât un mod de tarifare ce are la bază perioada de utilizare a infrastructurii rutiere (time based) pentru autoturisme, autobuze, autocare și vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) 3,5 tone, cât și un mod de tarifare în funcție de distanța parcursă (distance based) pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată (MTMA) > 3,5 tone’, se mai spune în comunicat.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare